Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 25 aprilie 2019

Deputații Mihai Tudose și Emilia Meiroșu au criticat cea de-a șaptea reformă a învățământului propusă de fosta lor colegă de partid, Ecaterina Andronescu.

Deputatul Pro România, Mihai Tudose a spus că această nouă reformă propusă de Andronescu este una care nu folosește nimănui, în nici un caz sistemului de învățământ, nici măcar profesorilor, de data asta. În opinia sa această reformă nu are nici o legătură cu potențialul României, cu o viziune de viitor.

Tudose a spus că în loc să promovăm informatica în școli noua reformă a învățământului scoate această materie din programa de Bacalaureat.

Doamna Andronescu aparține altor timpuri. Din păcate influențează în mod hotărâtor, sperăm că pentru puțin timp, învățământul românesc” a spus Mihai Tudose.

La rândul său, deputatul Emilia Meiroșu, profesor și fost director de școală timp de mai mulți ani, a spus că profesorii și-au exprimat nemulțumirea față de schimbările propuse, care au bulversat întregul sistem de învățământ.

Aceasta a spus că profesorii sunt indignați de faptul că dispar o mulțime de discipline din Evaluarea Națională sau din examenul de Bacalaureat. Meiroșu a declarat că parlamentarii ProRomânia vor susține ca informatica să nu fie scoasă din examenul de Bacalaureat.

După demersul profesorilor de geografie care au semnalat imediat că această materie dispare din evaluarea de Bacalaureat, iată și revolta profesorilor de informatică. În acest moment ne propunem să oprim toate modificările care pot să producă efecte negative în sistemul de învățământ, apoi să construim o lege cu toți factorii implicați în sistemul de educație” a spus deputatul Emilia Meiroșu.

Comentarii