Silviu Mares 13 iunie 2018

Îngrijorată de starea precară a parcului auto de ambulanțe din județul Brăila, medicul Antoneta Ioniță, deputat PNL de Brăila, i-a solicitat ministrului Sănătății, Sorina Pintea, precizări clare cu privire la soluțiile găsite de minister pentru remedierea acestei situații.

”În județul Brăila, din 42 de ambulanțe existente, doar 30 sunt funcționale, însă și  acestea au o vechime mult prea mare, iar aparatura este uzată din punct de vedere fizic și moral, aspecte care pun în pericol viața pacienților”, a precizat Antoneta Ioniță.

În campania electorală din 2016, PSD a promis o ambulanță la fiecare comună, însă, spune deputatul Ioniță, acest lucru este departe de a se fi întâmplat. În opinia sa, mai mult de jumătate din ambulanțele existente ar trebui casate și achiziționate altele noi.

”După un an și jumătate, constatăm că PSD este departe de a-și fi îndeplinit această promisiune, asumată prin programul de guvernare. Situația de la Brăila nu este singulară, practic, peste tot în țară ne confruntăm cu aceeași situație. Ambulanțe vechi, cu sute de mii de kilometri la bord, reparate și cârpite, cu aparatură nefuncțională la întreaga capacitate”, a mai declarat medicul Antoneta Ioniță.

Urmare a intervenției deputatului brăilean, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, are termen 30 de zile să spună public câte au mașini au fost cumpărate până acum, care este planul de achiziții de ambulanțe pentru acest an și câte vor fi repartizate fiecărui județ, inclusiv județului Brăila.

Comentarii