Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 29 noiembrie 2018
Derby între Sportul Chiscani și CS Făurei, în ultima etapă a turului din seria a II-a a Ligii a 3-a

Vineri, 30 noiembrie, în ultima etapă a turului din Liga a 3-a, este programat derby-ul județului Brăila, între Sportul Chiscani și CS Făurei. Partida este programată pe terenul din Chiscani, de la ora 14.00.

Înaintea acestui meci Sportul Chiscani se află pe locul 13 cu 12 puncte și golaveraj 19-27. CS Făurei se află două locuri mai sus, cu 14 puncte și golaveraj 14-25.

Sportul Chiscani are doar 4 puncte obținute în 5 meciuri pe teren propriu, cu o victorie și un egal și golaveraj 7-10. Sportul Chiscani a învins cu 2-1 pe Delta Dobrogea Tulcea și a terminat la egalitate, scor 1-1 cu CS Tunari.

CS Făurei are două victorii și trei înfrângeri în meciurile din deplasare, cu un golaveraj de 7-14. Victoriile în deplasare ale echipei lui Bănel Nicoliță s-au înregistrat la Îneinte Modelu, unde au învins cu 2-1 și la Delta Tulcea, unde au câștigat cu 3-1.

Derby-ul județean al Ligii a 3-a va fi arbitrat la centru de Mihuleac Gabriel din Iaşi, ajutat de arbitrii asistenți Cercel Cosmin și Iftime Alexandru, ambii din Piatra Neamț.

Comentarii