Silviu Mares 1 februarie 2018

Participarea marii campioane brăilene de natație, Diana Mocanu, la Școala Gimnazială „I.L. Caragiale”, miercuri, 31 ianuarie 2018, de la ora 13.00, în cadrul proiectului „CAMPIONII ROMÂNIEI” a reprezentat un eveniment cu totul deosebit pentru copii și cadrele didactice din această școală. Aceasta o dovedește sala de sport arhiplină și entuziasmul exploziv a celor circa 170 de elevi și profesori prezenți.

Dubla campioană olimpică, în probele de 100 și 200 metri spate, Diana Mocanu a fost întâmpinată cu ropote de aplauze de către copii prezenți iar entuziasmul lor i-a transmis emoții și fostei înotătoare

La fel de emoționant a fost și filmul de prezentare al campioanei care le-a mărturisit copiilor că imaginile de acolo i-au trezit amintiri emoționante. Organizatorii au mai pregătit o surpriză copiilor prezenți proiectând imagini ale Dianei Mocanu din întreaga carieră.

Întâlnirea de la Școala Gimnazială „I. L. Caragiale” s-a finalizat cu un dialog între copii și campioana olimpică Diana Mocanu. Spre surpriză plăcută a organizatorilor, implicare copiilor a fost desăvârșită, iar marea campioană a Brailei a răspuns cu bucurie și răbdare multelor interpelări ale micuților fani ai Dianei. Dubla campioană olimpică la înot a subliniat necesitatea ca elevii să facă tot mai mult sport de plăcere și dacă vor munci mult, chiar și sport de performanță.

Am muncit mult, aici nu a fost vorba de talent ci de muncă, iar familia a fost cea care a stat alături de mine și mi-a spus să nu mă opresc, asta pentru că la un moment dat am vrut să renunț. Rezultatele au venit și am fost mândră și plină de emoții. Acum am o clasă, grupă mai exact în cadrul Clubului Municipal Sportiv și sunt alături de Camelia Potec la Federația Română de Natație
, a declarat dubla campioană olimpică, Diana Mocanu.

Această prezentare necesită JavaScript.

Comentarii