Silviu Mares 27 februarie 2019
Discriminarea personalului medical, politică asumată a Ministerului Muncii și Justiției Sociale

În ultimele săptămâni, deputatul PNL Antoneta Ioniță a adus în dezbatere parlamentară situația personalului medical care efectuează gărzi, dar acestea nu sunt recunoscute ca vechime în muncă, deși personalul medical plătește asigurările sociale aferente. Parlamentarul brăilean consideră că aceasta este o situație discriminatorie față de orice altă categorie profesională căreia i se ia în calculul pensiei orice oră lucrată, iar gărzile medicilor și asistentelor medicale nu sunt percepute ca timp lucrat.

Antoneta Ioniță a întemeiat un demers în Parlament pentru a repara această situație, dar cei care par să înțeleagă cel mai puțin nedreptatea existentă sunt tocmai reprezentanții Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

Cu munca stăm bine, ce ne facem, însă, cu justiția socială? Un memoriu semnat de peste 2.000 de medici din toată țara a ajuns pe masa ministrului Muncii, domnul Marius-Constantin Budăi. Semnatarii solicitau ca gărzile efectuate să fie recunoscute ca vechime în muncă, iar medicii și asistentele să se poată pensiona, la cerere, înaintea vârstei standard, în cuantum direct proporțional cu numărul de ore de gardă efectuate, dar nu mai devreme de vârsta de 57 de ani femeile și de 60 de ani, bărbații. Cu un cinism greu de imaginat, ministrul social-democrat al ministerului justiției sociale a găsit de cuviință să constate că, citez, ”pensionarea anticipată și fără penalizări, începând cu vârsta de 57 de ani femeile și 60 de ani bărbații, va genera ieșirea din sistemul medical a unui număr mare de cadre medicale, iar cei care vor dori să rămână și să performeze din punct de vedere profesional nu vor putea acoperi volumul de activitate și nici nu vor putea stopa degradarea sistemului medical”.
afirmă deputatul Antoneta Ioniță.

Potrivit datelor oficiale furnizate de Institutul Național de Statistică, în anul 2017, lucrau în România peste 58.000 de medici, dintre care mai puțin de un sfert, adică aproape 14.000, aveau peste  55 de ani. Cu alte cuvinte, chiar dacă toți medicii de pe acest segment de vârstă ar alege să se pensioneze anticipat, lucru puțin probabil, sistemul sanitar ar rămâne unul funcțional, iar tinerii medici ar avea și ei posibilitatea să profeseze în spitalele de stat din România.

”Preocupat ca nu cumva sistemul medical să fie perturbat, ministrul Muncii și Justiției Sociale nu face, însă, niciun demers pentru a da medicilor și asistentelor drepturile care li se cuvin și de a le recunoaște orele de gardă drept vechime în muncă. Nu pare deloc preocupat domnul ministru Budăi de realitatea celor 8-10 gărzi/ lună prestate de medicii din spitalele românești, deși numărul atât de mare de gărzi contravine normelor Directivei Europene. Nu se gândește nici domnul ministru Budăi, nici doamna ministru Pintea la nedreptatea care se face medicilor, pentru care garda nerecunoscută ca vechime devine un timp personal dăruit statului român, în timp ce paramedicii sau polițiștii au dreptul de a se pensiona la 48-50 de ani!
Ne plângem că medicii tineri pleacă din țară, constatăm că medicii specialiști aleg să lucreze doar în sistemul privat, vorbim despre crize și nemulțumiri, dar în România nu se dorește normalitatea și eliminarea discriminărilor. Dacă așa arată social-democrația, dacă aceasta este atitudinea unui ministru al justiției sociale, care refuză să recunoască timpul de lucru al unei categorii socio-profesionale, să nu mai mire pe nimeni de ce vom asista neputincioși la exodul medicilor specialiști și a asistentelor, adevărata amenințare pentru stabilitatea sistemului medical!” a spus deputatul PNL Antoneta Ioniță. 

Comentarii