Silviu Mares 27 martie 2019

Consilierii municipali şi-au desemnat în cadrul şedinţe ordinare din 21 martie reprezentanţii care vor participa la două evenimente organizate în luna aprilie în oraşe din Bulgaria şi Turcia, înfrățite cu Municipiul Brăila.

Primul eveniment va avea loc în perioada 5-7 aprilie, când vor avea loc Zilele Internaţionale ale Coralei pentru Copii şi Tineret “Dobri Voinikov” din oraşul Shumen (Bulgaria). La acest eveniment din partea CLM Brăila va participa consilierul PND Adrian Traian, care va însoţi un cor brăilean.

La Festivalul Sportului Nilufer 2019, ediţia XVIII, (Districtul Nilufer – Bursa), Turcia, consilierul PSD Sorin Boşneag va merge alături de o echipă de baschet de juniori, în perioada 20 – 28 aprilie. Pentru aceste deplasări se va cheltui suma totală de 18.397 lei, din bugetul Casei de Cultură a Municipiului Brăila pe 2019.

Desemnarea reprezentanţilor CLM s-a făcut prin vot secret. Ambii candidați au primit câte 23 voturi “pentru” şi 1 vot “împotrivă”, un buletin de vot fiind anulat în ambele cazuri.

Comentarii