Silviu Mares 29 noiembrie 2019

Polițiștii de imigrări din Brăila au depistat în această săptămână doi cetățeni străini, cu ședere ilegală în Brăila. Cei doi cetățeni străini, ambii bărbați, cu vârsta de 20, respectiv 27 de ani, sunt din Camerun și Coasta de Fildeș. Pe numele lor au fost emise comunicare de părăsire și decizie de returnare, prin care au obligativitatea de a părăsi teritoriul României în 3, respectiv 15 zile.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Brăila au desfăşurat, la data de 25 noiembrie a.c., un control cu forțe proprii pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

Cu această ocazie au  fost depistați cu şedere ilegală doi cetățeni străini, ambii sportivi, în vârstă de 20, respectiv 27 de ani, din Coasta de Fildeș și Camerun. Cei doi au intrat legal în România, însă la expirarea dreptului de şedere nu au parăsit teritoriul țării noastre.

Ca urmare a celor constatate, pe numele cetățeanului din Camerun a fost emisă o comunicare prin care este obligat să părăsească țara în termen de 3 zile.

De asemenea, pe numele cetățeanului ivorian a fost emisă o decizie de returnare valabilă 15 zile, în cazul acestuia urmând a fi instituit și consemnul nominal de nepermitere a intrării în țară pentru o perioadă de 6 luni de zile.

Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat cetățenilor străini sancțiuni contravenționale cu amendă, în valoare totală de 1900 lei.

Acţiunile desfăşurate de către poliţiştii de imigrări urmăresc asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor şi combaterea migraţiei şi muncii ilegale.

Comentarii