Silviu Mares 2 ianuarie 2018

Anul 2018 a început pentru Cuza Sport Brăila cu un nou transfer care să îi ajute în tentativa de a promova în Liga Națională de baschet masculin. Pentru faza semifinală a campionatului Ligii 1 de baschet masculin, Cuza Sport Brăila se va baza și pe Mircea Dragoș Onea, care vine de la echipa de Liga Națională BCMU Pitești.

Născut pe 3 mai 1996, Dragoș Onea a început baschetul la vârsta de 9 ani și și-a făcut junioratul la CSU Cuadripol Brașov sub îndrumarea lui Eugen Roșu.

”În anul 2012 am participat la CE de baschet pentru juniori U16, unde am lucrat prima dată cu antrenorul Mircea Totolici, care la acea dată era antrenor secund al lotului național al României U16.  După prima participare la un campionat mondial am fost convocat și la naționalele U 18 ale României. După turneul final al campionatului de baschet juniori U18, am debutat în Liga Națională la Phoenix Galați, în sezonul 2015-2016. Ulterior am mai jucat la Știința București în Liga 1 și la BCMU Pitești în Liga Națională și în Liga 1”, a declarat noul jucător al celor de la Cuza Sport Brăila.

În prima parte a sezonului 2017-2018, Dragoș Onea a evoluat în 3 meiuri pentru BCMU Pitești în Liga Națională. Joacă pe postul de fundaș sau extremă și are 184 cm înălțime.

Eu cred că Dragoș va fi un plus decisiv pentru echipa noastră și pentru visul de a promova în Liga Națională. Este un jucător pe care l-am dorit la Brăila încă din perioada în care era junior, fiind format la acea vreme de puternicul centru de la Brașov, unde l-a avut ca antrenor pe Eugen Roșu. Sunt mândru că am reușit să-l aducem la Brăila și cu siguranță, prin cât suflet pune pe teren, va fi și un model pentru copiii de la echipele de juniori ale clubului Cuza Sport Brăila
, a declarat Mircea Totolici, președintele Cuza Sport Brăila.

Această prezentare necesită JavaScript.

Comentarii