Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 12 mai 2019

HC Dunărea Brăila a reușit o victorie muncită în meciul cu ocupanta locului 3 în Liga Florilor, CS Gloria Bistrița-Năsăud. Într-un meci în care echipa lui Horațiu Pașca a condus și cu patru goluri, Dunărea s-a impus la final cu 23-22 (11-15).

Echipa lui Horațiu Pașca a deschis scorul prin Rațiu, îar în minutul 7 aveau deja 5 goluri avans, scor 2-5. Roșca a cerut timp de odihnă, iar Brăila a reușit să înscrie apoi de 3 ori la rând și să egaleze în minutul 12, scor 5-5. În minutul 19 Pristavița a marcat pentru 7-10, după care Roșca a încercat să forțeze atacul cu 7 jucătoare, scoțând portarul. Tactica nu a dat prea multe roade și în minutul 26 oaspetele s-au distanțat prima dată la patru goluri, scor 9-13. Tot patru goluri avans au avut fetele de la Bistrița și la pauză, scor 11-15.

În repriza secundă fetele de la Dunărea Brăila au intrat mult mai montate și conectate la joc, cu o apărare mult mai agresivă și au început să reducă din handicap. Astfel, după 12-16 în minutul 33, în următoarele 10 minute Brăila a înscris de 4 ori fără să mai primească niciunul și au egalat la 16. Pristavița și Szabo au marcat apoi pentru echipa bistrițeană i s-au distanțat din nou la două goluri. Ultima dată când Bistrița a condus la două goluri a fost în minutul 45, scor 17-19. Brăila a forțat și a marcat de patru ori consecutiv, reușit să treacă prima dată la conducere în minutul 48, scor 20-19, după un gol marcat de Alina Czeczi. Elisei a egalat, apoi Brăila s-a distanțat la două goluri după reușitele Cătălinei Preda. Pristavița a marcat pentru Bistrița, iar în minutul 59 Preda a înscris pentru 23-21. În ultimul minut Pristavița a redus din handicap, dar n-au mai putut să egaleze, fetele de la Brăila păstrând posesia în ultimele 20 de secunde, arbitrele dictând joc pasiv când mai erau două secunde și Bistrița n-a mai avut timp să înscrie.

Victoria cu Gloria Bistrița a dus echipa brăileană pe locul 9, cu 29 de puncte și ar mai putea urca o poziție în etapa următoare în cazul unei victorii la Buzău.

Dunărea Brăila: Alina Vătu – 8 gouri (3 de la 7 m), Elena Dache -5, Cătălina Preda -4 (1 de la 7 m), Diana Axinte -3, Nicoleta Tudor -1, Nicoleta Safta -1, Natasha Krnic -1. Au mai jucat: Gabriela Dobre -7 intervenții, Marina Razum -o intervenție, Ana Maria Berescu, Diana Munteanu, Iryna Shutska.

Gloria Bistrița: Pristavița -6 goluri, Szabo -5, Elisei -5, Dincă -2, Paraschiv -2, Rodriguez -1, Rațiu -1.

Comentarii