Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 3 martie 2019

Dunărea Brăila și-a luat revanșa în fața celor de la CSM Galați după înfrângerea din tur, care avea să fie și singura victorie a gălățencelor în acest sezon de Liga Națională. În fața unei săli arhipline, fetele lui Aurelian Roșca s-au impus cu 24-20 (12-9) după un meci în care suspansul n-a lipsit. 

Brăila a marcat primul gol în minutul 2, prin Elena Dache, după ce ambele echipe au irosit primele atacuri. Oaspetele au marcat apoi prin Cioaric de la 7 metri și Balaban și au trecut în avantaj, 1-2. Echipa din Galați a fost ultima dată în avantaj în minutul 7, scor 2-3, după care Brăila a înscris de 4 ori și în minutul 10 conduceau cu 6-3. Gălățencele s-au apropiat la un gol, dar din nou Dunărea a reușit să se distanțeze la 4 goluri, 11-7 în minutul 25. La pauză fetele lui Roșca au intrat cu un avans de 3 goluri, scor 12-9.

Repriza a doua a început cu un gol marcat de Cioaric de la 7 metri, iar în minutul 43 tot Cioaric a marcat pentru 14-14 și tot de la 7 metri. Cele două echipe au mai fost o singură dată la egalitate, scor 15-15 în minutul 46, după care fetele de la Dunărea au reușit să înscrie de patru ori la rând. Oaspetele au marcat pentru 19-16 în minutul 51, tot prin Cioaric și tot de la 7 metri. Până la final diferența s-a menținut la 3-4 goluri și Dunărea s-a impus cu 24-20 cu un ultim gol marcat de Alina Vătu de la 7 metri.

Pentru Dunărea Brăila au marcat: Alina Vătu -4 goluri, Cătălina Preda -4, Elena Dache -3, Nicoleta Tudor -3, Diana Axinte -3, Diana Munteanu -2, Elena Manea -2, Iryna Shutska -1, Nicoleta Safta -1 și Ana Maria Berescu -1. Au mai jucat: Gabriela Dobre – 10 intervenții, Marina Razum – o intervenție și Natasha Krnic. Cristina Gheorghe și Ștefania Epureanu nu au intrat deloc în acest meci.

Pentru CSM Galați au marcat: Cătălina Cioaric – 10 goluri, Elena Livrinikj -5, Daciana Balaban -2, Cristina Marcu -1, Cristina Clișu -1, Mădălina Conache -1. În poartă Elena Șerban a avut 12 intervenții reușite, iar Emilia Anghel a avut două intervenții. Au mai jucat: Lăcrămioara Cîlici, Andreea Stroia, Tamara Bokaric și Andreea Stroia.

HC Dunărea Brăila a acumulat 17 puncte, la 3 puncte în spatele celor de la HC Zalău, gloria Buzău și CSM Slatina, toate cu câte 20 de puncte, dar doar echipa din Slatina are 17 meciuri jucate, câte are și Brăila, celelalte au câte 16 meciuri jucate.

Această prezentare necesită JavaScript.

Comentarii