Silviu Mares 7 iunie 2019

LPS Brăila a încheiat faza grupelor în cadrul turneului final de handbal junioare 2 cu o nouă înfrângere, iar sâmbătă dimineață, de la ora 9.30, va juca pentru locurile 7-8 cu CSS 2 Baia Mare. În ultimul meci din grupă fetele de la Brăila au pierdut cu 19-27 (11-14) în fața celor de la ASC Corona 2010 Brașov.

Brăila a început foarte prost și acest ultim meci și în minutul 7 erau conduse cu 0-7 de brașovence. Abia în minutul 9 Iulia Sava a marcat primul gol pentru LPS Brăila. Până la pauză fetele pregătite de Ion Bucovală și Nicoleta Vlad au reușit să se apropie la 3 goluri, cu două goluri marcate în ultimul minut de Iordache și Popescu.

În repriza a doua LPS Brăila a reușit să se apropie la un gol în câteva rânduri și chiar să egaleze, scor 17-17 în minutul 48. Dar, după 19-18 în minutul 51, până la finalul meciului brașovencele au marcat de 8 ori, în timp ce fetele de la LPS Brăila au mai înscris o singură dat prin Laura Surdu și scorul final a fost 27-19 pentru Corona Brașov.

Pentru LPS Brăila au marcat: Iulia Sava – 8 goluri, Anca Popescu -3, Ioana Conțu -3, Laura Surdu -3, Adelina Iordache -2.

Din grupa noastră în semifinale s-au calificat Corona Brașov și CSM Tg. Mureș. Din cealaltă serie s-au calificat CSM București și CSM Galați

Comentarii