Silviu Mares 11 martie 2019
Echipele ISU Brăila au intervenit anul acesta la 86 de intervenţii pentru limitarea şi lichidarea incendiilor de vegetaţie uscată

În ultima perioadă, pe teritoriul judeţului Brăila s-au înmulţit considerabil incendiile de vegetaţie uscată, astfel de la începutul lunii martie şi până în prezent subunităţile operative ale inspectoratului au participat la 86 de intervenţii pentru limitarea şi lichidarea incendiilor de vegetaţie uscată manifestate în zona de competenţă.

Comparativ, în anul 2017 s-au manifestat şi s-a intervenit la şase incendii de vegetaţie uscată, iar în anul 2018 la un singur incendiu.

La nivelul judeţului Brăila, în conformitate cu Ordinul Prefectului judeţului Brăila, nr. 135 din 14.04.2016, în vigoare, primarul verifică împreună cu Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, prin şeful serviciului voluntar sau o persoană desemnată, ca în perioadele de secetă prelungită sau caniculă arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale să fie interzisă.

Deasemenea, arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau a vegetaţiei ierboase este permisă numai cu acceptul Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi cu informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.

Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării  focului la vecinătăţi, se sancţionează contravenţional conform prevederilor H.G.R. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, cu amenzi cuprinse între 1000 – 2500 de lei.
a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Dunărea Brăila.

Personalul inspectoratului a intensificat diseminarea prin activităţi proprii de informare preventivă a regulilor de prevenire a incendiilor la utilizarea focului deschis în gospodăriile populaţiei pentru arderea resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile.

Fumul degajat de astfel de incendii poate  pune în pericol atât sănătatea populaţiei cât şi traficul rutier sau feroviar

În scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a incendiilor, de asigurare a condiţiilor pentru limitarea propagării şi dezvoltării incendiilor, precum şi de protecţie a bunurilor şi mediului împotriva efectelor incendiilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila, aduce la cunoştinţa populaţiei măsurile ce trebuie respectate la arderea vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale.

Arderile se vor executa numai pe  timp de zi şi în condiţii meteo fără vânt.

Pentru arderea vegetaţiei uscate (plantele cu rădăcină în pământ care s-au uscat şi care nu se mai utilizează în sistemul economic) şi a resturilor vegetale (deşeurile vegetale rezultate în urma activităţilor de curăţare a copacilor, arbuştilor, zonelor de siguranţă de-a lungul căilor ferate şi drumurilor, de rărire a pădurilor şi altele asemenea), se vor lua următoarele măsuri:

– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;

– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

– supravegherea permanenta a arderii;

– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

– se interzice acoperirea cu pământ a focarelor;

– supravegherea permanentă a copiilor;

– fumatul în locuri special amenajate şi stingerea resturilor de ţigară înainte de a fi aruncate în scrumiere.

Comentarii