Anamaria Corneanu 31 martie 2014
Ecologizare fara rezultate
Ecologizare fara rezultate
Ecologizare fara rezultate

Primarul Aurel Simionescu este pornit împotriva persoanelor certate cu bunul simţ. Edilul susţine că este inadmisibil ca, după ce într-o zonă s-a făcut ecologizare, la câteva ore deşeurile să apară din nou. Se pare că această categorie de oameni preferă să plătească amenzile primite pentru aruncarea gunoiului la voia întâmplării, decât să achite facturile la operatorul de salubritate cu care are încheiat contract.

Aurel Simionescu face încă o dată apel la cetăţenii urbei, în special la acele persoane care, din varii motive, nu înţeleg sensul cuvintelor “bun simţ”. Primarul susţine că nu este posibil, ca la o diferenţă de câteva ore de când s-a strâns gunoiul dintr-o zonă, deşeurile să reapară.

Aurel Simionescu, în cadrul unei conferinţe de presă:

Continuăm să facem acţiuni de curăţenie în municipiul nostru. Acum le facem mai intens, dar dacă se va continua să se arunce gunoiul la voia întâmplării, cu siguranţă nu facem nimic. Este mai simplu să se plătească amenzile, de peste 50 lei, în loc să se depoziteze gunoiul în spaţiile amenajate.

Având în vedere că amenzile nu sunt chiar aşa de mici, trecând de suma de 50 lei, persoanele certate cu bunul simţ preferă să plătească aceşti bani în loc să se prezinte la operatorul de salubritate, care colectează deşeurile din zona în care locuieşt, pentru a plăti factura serviciului prestat de operator.

 

Comentarii