Silviu Mares 4 iulie 2018

Proiectul deputatului PNL Brăila Vasile Varga de modificare a legii, astfel încât cetățenii să nu mai plătească apa pluvială a fost aprobat în Camera Deputaților.

Proiectul inițiat de parlamentarul PNL a trecut de votul din Senat la sfârșitul lunii mai, iar astăzi a trecut și de votul din Camera Deputaților, care este cameră decizională. După ce modificările propuse în acest proiect vor fi promulgate de președintele Klaus Iohannis consumatorii casnici nu vor mai fi nevoiți să plătească această taxă, ci doar autoritățile locale.

AM REUSIT! Acum câteva minute a trecut și de Camera Deputaților proiectul de modificare a articolului 36 din Legea 241/ 2006, privind Serviciul de alimentare cu apă şi canalizare, astfel încât consumatorii să nu mai plătească abuziva taxă pe apa de ploaie
, a scris deputatul Vasile Varga pe rețelele de socializare.

Totuși, după promulgare, eliminarea taxei pe apa pluvială va trebui introdusă și într-un proiect de hotărâre a CLM.

Comentarii