Silviu Mares 3 noiembrie 2017

Miercuri după amiază, la ora 14:15, un brăilean în vârstă de 67 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe Calea Călăraşilor, către strada Milcov, nu i-a acordat prioritate de trecere unei femei, în vârstă de 38 de ani, din Brăila, care se angajase în traversarea regulamentară a străzii.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămane internată.

Ambii participanti la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentarii