Silviu Mares 11 februarie 2018

Handbalistele junioare III de la LPS Brăila, pregătite de profesorul Viorel Alexandru, și-au continuat marșul triumfal în seria a II-a a sezonului regulat din campionatul național rezervat acestei categorii de vârstă. În derby-ul seriei disputat sâmbătă, de la ora 13.00, LPS Brăila a învins fără drept de apel rivala de la United Galați cu scorul de 26-17 (15-8).

Meciul a fost o rivalitate nu numai pe teren ci și în tribune, gălățencele venind ca de fiecare dată cu o galerie foarte zgomotoasă. Arbitrii întâlnirii, constănțenii A. Georgescu și M. Moldoveanu, au întrerupt meciul circa 10 minute la scorul de 4-1 pentru LPS Brăila, pentru că unii suporteri gălățeni au intrat pe teren și foloseau pentru a-și încuraja copiii fluiere asemănătoare cu ale arbitrilor. A fost nevoie de apariția poliției și a jandarmilor pentru a se calma lucrurile și a se relua jocul.

LPS Brăila a condus cu 3-0, grație și intervențiilor din poartă ale Alexandrei Perianu, care a parat și o aruncare de la 7 metri. United a marcat primul gol în minutul 5, tot de la 7 metri, de Flavia Calina. Laura Surdu a marcat pentru 4-1, iar după întreruperea de care aminteam tot LPS Brăila a marcat următorul gol prin Claudia Stroe.

În minutul 14 LPS Brăila s-a distanțat prima dată la 5 goluri, scor 9-5, iar în minutul 17 diferența era deja de 6 goluri, 11-5, după două goluri marcate de Stroe. Cu două minute înaintea pauzei LPS Brăila conducea cu 8 goluri diferență, scor 15-7, dar rezultatul primelor 25 de minute ale meciului a fost stabilit de golul marcat de Alessia Asandei, scor 15-8 pentru Brăila.

În repriza a doua fetele de la United au intrat mai montate și au marcat primele 3 goluri, reducând handicapul la 4 goluri. A fost un simplu foc de paie, pentru că fetele lui Viorel Alexandru s-au remontat și s-au distanțat la 10 goluri, scor 22-12. Fetele de la Unidet, lipsite de două jucătoare importante, nu au avut forța să mai revină și LPS Brăila s-a impus la o diferență de 9 goluri, una dintre cele mai clare victorii în duelurile dinre cele două cluburi.

Pentru LPS Brăila au marcat: Claudia Stroe -10 goluri, Laura Surdu -7, Adelina Iordache – 6, Sara Hodiș -1, Mădălina Toma -1, Mădălina Mănăilă -1. În poartă Alexandra Perianu și Nicoleta Petre au blocat aruncările celor de la United Galați. Au mai jucat: Cristina Surdu, Andra Nistor, Denisa Ion.

Pentru United Galați au marcat: Flavia Calina -8 goluri, Adina Pricochel -4, Alesia Asandei -2, Miruna Codreanu -2, Diana Crăciun -1.

După 17 meciuri jucate, fetele de la LPS Brăila au 16 victorii și un egal (în tur la United Galați) și sunt lidere în serie cu 47 de puncte, cu 7 mai multe decât echipa de pe locul al doilea, United Galați, dar gălățencele au un joc mai puțin. Următorul meci pentru LPS Brăila va avea loc pe 4 martie, când vor întâlni tot acasă pe CSA Axiopolis Sport Cernavodă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Comentarii