Silviu Mares 11 decembrie 2017

Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției Locale Brăila au surprins în data de 5 decembrie 2017 un brăilean în vârstă de 57 de ani, care arunca pe domeniul public, pe strada Aleea Mecanizatorilor, în apropiere de malul Dunării, cu o autobasculantă, deșeuri inerte rezultate din lucrări de curățenie/reabilitare.

Acesta a fost sancționat contravențional, deșeurile fiind ulterior ridicate din locația respectivă. Protrivit HCLM nr. 5/2003, constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională între 250 lei și 1.000 lei – pentru persoane fizice și între 1.000 lei și 2.500 lei – pentru persoane juridice, aruncarea sau depozitarea pe domeniul public, precum și în alte locuri publice, a reziduurilor de orice natură (menajere, industriale, vegetale, moluz etc), a bunurilor materiale de orice fel –  utilaje, mijloace auto, tonete, chioșcuri, mese, construcții metalice (degradate, avariate, dezmembrate parțial sau total, cu sau fără numere de înmatriculare), precum și a materialelor de construcție.

Șoferul le-a declarat polițiștilor locali în momentul în care a fost prins că aceea era a cincea cursă pe care o făcea în acea zi cu deșeuri inerte rezultate din lucrări de curățenie/reabilitare.

 

Comentarii