Silviu Mares 29 martie 2019

La acest sfârșit de săptămână toate cele trei echipe brăilene din Ligile a 2-a și a 3-a vor avea meciuri importante pe teren propriu. Toate cele trei echipe au nevoie mare de puncte, iar cel mai dificil meci îl are Sportul Chiscani, care va primi vizita liderului, Rapid București.  

Dacia Unirea Brăila va deschide seria celor trei meciuri, sâmbătă, de la ora 11.00, când va întâlni pe stadionul Municipal pe Metaloglobus București. De la ora 15.00, la Făurei, CS Făurei va juca cu Agricola Borcea. Evenimentul fotbalistic de mare interes va avea loc duminică, 31 aprilie, când Sportul Chiscani va juca pe stadionul Municipal din Brăila cu Rapid București, liderul seriei a II-a din Liga a 3-a. Rapidiștii au anunțat că vor fi însoțiți la Brăila de o galerie de aproximativ 500 de suporteri.

Formaţia pregătită de Florentin Petre revine pe teren propriu după o înfrângere cu 5-2 de la Târgu Jiu, înfrângere care a readus-o pe ultimul loc din campionatul Ligii a 2-a. Dacia Unirea poate spera la un al doilea succes consecutiv în faţa propriilor spectatori.

Partida din tur de la Bucureşti s-a încheiat la egalitate, 2-2, după ce formaţia brăileană a condus cu 2-1. Pentru Metaloglobus au înscris atunci Ovidiu Herea şi Ghenovici, iar pentru Dacia Unirea au marcat Bebey şi Mihai Maxin.

Sâmbătă, de la ora 15.00, CS Făurei, locul 11 în seria a II-a din Liga a 3-a, cu 19 puncte, va juca pe teren propriu cu Agricola Borcea, aflată pe locul 8 cu 22 de puncte. CS Făurei nu îi va putea folosi în acest meci pe Sebastian Agache şi Bănel Nicoliţă, ambii suspendați o etapă după eliminările din partida din etapa trecută, când CS Făurei a obținut un punct pe terenul celor de la CS Afumați. Chiar și în această situație CS Făurei poate obține toate cele trei puncte și să se depărteze de zona retrogradării. În tur, Agricola Borcea a câștigat cu 1-0.

Evenimentul sportiv cel mai așteptat al acestui final de săptămână este venirea la Brăila a uneia dintre cele mai îndrăgite echipe de fotbal din România, Rapid Bucureşti. Liderul seriei a II-a, a Ligii a 3-a va juca duminică pe stadionul Municipal din Brăila, cu Sportul Chiscani, formaţie aflată pe locul 9, cu 19 puncte. În tur, în Giuleşti, rapidiştii s-au impus cu 1-0.

Jucătorii formaţiei Sportul Chiscani au moralul bun după victoria cu 5-2 de la Agricola Borcea.

 

Comentarii