Hariclea Hartulari-Darclee, cea mai mare cantareata a lumii timp de 25 de ani

by Aurelian Sabinus Ilinoiu | joi, Iun 26, 2014

har4

În anul 1888, când românii erau încă puţin cunoscuţi în Europa, şi chiar România apăruse ca stat independent pe hartă abia de câţiva ani, Opera Mare din Paris încredinţa rolul principal al operei “Faust”, de Gounod, unei românce: Hariclea Darclee.

Românca a avut un asemenea succes, încât, după numai doi ani, avea să i se încredinţeze tot un rol principal pe cea mai mare scenă de operă a lumii: La Scala din Milano.

Nouă şi astăzi ni se pare ciudat acest nume puţin obişnuit, purtat de o româncă: Hariclea Darclee. Dar numele îşi are povestea lui.

 

De la Brăila la Milano, via Paris

har2

Moşierul Ion Haricli, român de origine greacă, şi Maria Aslan, nepoata domniţei Mavrocordat, au fost părinţii care au dat viaţă viitoarei cântăreţe, la 10 iunie 1860, în Brăila, numind-o Hariclea Haricli.

Mult mai târziu, după ce s-a căsătorit cu locotenentul Iorgu Hartulary şi s-a lansat cu glorie în muzica de operă, a adoptat un nume de scenă puţin modificat faţă de original, la sugestia lui Gounod: Hariclea Hartulari-Darclee.

Dar, pană să ajungă în acest punct nodal de destin, copila Hariclea a dovedit de mică o înclinaţie extraordinară către muzică, poate călcând pe urmele unor talentaţi Mavrocordaţi şi mai puţin probabil pe cele ale moşierului de origine greacă. Se pare că însăşi mama ei i-a dat primele lecţii de pian, i-a angajat ulterior o profesoară şi a trimis-o pentru studii la Bucureşti.

Bucurestiul era, însă, prea mic pentru o artistă care se pregătea să devină atât de mare. De aceea, studiile superioare le-a urmat la Conservatorul din Paris. La absolvirea acestora, a început să fie remarcată, iar la 28 de ani a ajuns pe scena operei din capitala Franţei, pentru ca, apoi, la 30 de ani, să cunoască succesul la Milano.

Pe cea mai mare scenă de operă a lumii, cea din Milano, Hariclea Darclee avea să cânte de 116 ori, performanţă puţin obişnuită pentru un ne-italian din acea vreme, dar şi mai târziu.

 

Zile de glorie

har3

Între anii 1893 şi 1910, a cunoscut adevărata culme a gloriei, uimind publicul cu calităţile vocii sale care răsuna pretutindeni în lume: la Paris, Berlin, Florenţa, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Monte Carlo, New York, Moscova.

Fascinat de glasul ei, compozitorul Puccini îi dedică opera “Tosca”, solicitându-i să interpreteze rolul titular. În acel moment, când orice cântăreaţă s-ar fi simţit măgulită să atragă atenţia compozitorului, Hariclea Darclee a găsit momentul să pună o condiţie: a cerut ca partitura să fie completată cu o arie pentru soprană. Într-adevăr, tenorul avea în “Tosca” două superbe arii, iar soprana niciuna, apărând numai în duete, recitative şi scene de ansamblu. Puccini s-a conformat – incredibil! – şi astfel a apărut faimoasa vissi d’arte din actul al doilea, una din cele mai sensibile arii de operă din câte s-au scris vreodată.

În anul 1918, la vârsta de 58 de ani, conştientă de faptul că vârsta îşi pune amprenta asupra vocii, cântăreaţa hotărăşte să părăsească scena. Hotărârea devine definitivă după ce mai dă un ultim spectacol, în luna mai, la Teatrul Pergola din Florenţa.

 

Bene Merenti

„Enciclopedia dello spettacolo”, editată în Italia, menţionează în dreptul numelui ei, destul de lapidar, dar foarte semnificativ: „Cea mai mare cântăreaţă a lumii timp de 25 de ani”. Spune destule şi medalia „Bene merenti” acordată de regele Carol I, dar şi „Medalia artistica” sau „Marele Ofiter al Sefakatului”, amândouă acordate de ultimul sultan al imperiului Otoman.

Din păcate, discurile imprimate cu celebrele arii interpretate de ea nu mai există. Nu mai există nici măcar matriţele lor, care, e drept, au fost păstrate în fondul de aur al fonotecii italiene până când aceasta a fost distrusă cu tunurile în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Asistăm la încă un exemplu al acelor vorbe memorabile, spuse de un înţelept al vremurilor: „Atunci când tunurile încep să vorbească, artele încep să amuţească”. Glasul ei mai există, totuşi, pe două discuri, singurele păstrate, discuri care conţin două scurte cântece populare româneşti.

 

Sic transit gloria mundi

har1

Înaintând în vârstă, marea cântăreaţă simte nevoia să se reîntoarcă în patria ei, unde revine în septembrie 1936, cu intenţia de a înfiinţa o şcoală românească de canto şi de a obţine un post didactic în cadrul Conservatorului. Intenţiile ei, însă, nu găsesc susţinere din partea statului. Marea primadonna a lumii moare în anul 1939 la Bucuresti – cum altfel? – săracă. Atât de săracă, încât cheltuielile de înmormântare au trebuit să fie suportate de către Ambasada Italiei.

Din initiaţiva sopranei Mariana Nicolesco, Festivalul Internaţional de Canto de la Brăila – oraşul ei natal – poartă astăzi numele celei care a fost Hariclea Darclee.

Comentarii