Silviu Mares 4 noiembrie 2017

HC Dunărea Brăila a obținut sâmbătă dimineață primul meci pe teren propriu, reușind să învingă cu 26-22 (14-13) pe U Cluj, după un meci în care n-au scuti de emoții publicul brăilean. 

Meciul cu clujencele nu a început sub cele mai bune auspicii pentru fetele pregătite de Florentin Pera. Senocico a deschis scorul în minutul 2, iar în minutul 5 clujencele conduceau cu 3-1. În minutul 7, Ilyina a interceptat o minge în preajma propriului semicerc și a pornit singură pe un contraatac până pe semicercul advers, de unde a înscris și a adus Brăila în avantaj pentru prima dată, 4-3. HC Dunărea s-a distanțat prima dată la două goluri în minutul 10, scor 6-4, iar în minutul 13 Shutska a marcat pentru 8-5, cea mai mare diferență din prima repriză. Pe fondul unui arbitraj care a iritat o parte din publicul brăilean clujencele au egalat în minutul 21, scor 9-9. Handbalistele de la Brăila au profitat apoi de o dublă superioritate și au refăcut diferența de 3 goluri, 12-9 în minutul 24. În minutul 28 elevele antrenorului Pera aveau tot trei goluri avans, dar în ultimele două minute, având și superioritate numerică, clujencele au redus din handicap și scorul la pauză a fost 14-13 pentru echipa din Brăila.

După pauză, primele care au marcat au fost clujencele, Dindiligan egalând la 14. Ultima dată când celedouă echipe au fost la egalitate a fost în minutul 34, la scorul de 16-16. În minutul 41 Shteriova a readus Brăila la trei goluri avans, scor 20-17. Alina Vătu a făcut în minutul 47 ca diferența să se mărească la 4 goluri, 23-19. Chintoan a ratat o aruncare de la 7 metri, trimițând în bară, iar în inutul 51 Ilyina a majorat diferența la 5 goluri, 24-19. După 8 minute fără gol marcat, clujencele au marcat prin Chintoan în minutul 51, apoi Puiu a redus handicapul la trei goluri, 24-21. Vătu a marcat apoi pentru 25-21, Chintoan a redus din handicap, iar Ilyina a stabilit rezultatul final, 26-22.

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Alina Vătu – 8 goluri (3 de la 7 m), Marija Shteriova -6, Dzyiana Ilyina – 5, Iryna Shutska Burtea -3, Diana Axinte -2, Anamaria Berescu -1, Gabriella Szucs -1.  Au mai jucat: Elena Voicu – 8 intervenții reușite, Adriana Medvedova și Lăcrămioara Stan – portari; Cătălina Preda, Diana Munteanu, Cristina Nan.

Pentru U Cluj au marcat: Ani Senocico -8 (5 de la 7 m), Florina Chintoan -7, Diana Puiu -4, Alexandra Dindiligan -2, Ana Maria Berbecea -1.

În etapa următoare, HC Dunărea Brăila va juca în deplasare cu Rapid USL Metrou București.

Această prezentare necesită JavaScript.

Comentarii