Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 15 mai 2019

Week-end-ul trecut a adus prima competiție atletică în aer liber pentru juniorii 1. La competiția Match Juniors 2019, desfășurată în Pitești și organizată de Federația Română de Atletism, împreună cu Primăria Municipiului Pitești, au participat atleți din: Israel, Cipru, Ucraina, Belarus, România. La această competiție au participat și atleții brăileni Alexandru Ionuț Iconaru și Andreea Mihaela Caracudă.

Evenimentul a avut loc pe cea mai bună pistă de atletism din țara noastră, Stadionul Nicolae Dobrin – Pitești. Competiția a reunit un număr de 180 sportivi.

Confruntarea a început la ora 16:00, cu proba de 110 m garduri masculin, și s-a încheiat cu întrecerea de ștafetă mixt 4×400 m. La finalul probelor, România s-a clasat pe locul 2, cu 91 de puncte. Pe locul întâi a terminat Ucraina, cu 117 puncte, iar pe trei s-a situat Cipru, cu 87 de puncte.

În prima probă a competiției Alexandru Iconaru, sportiv cu dublă legitimare, LPS Brăila – CSM Oneşti, pregătit de profesorul Fănel Ionescu, s-a clasat pe locul 1 la 110 metri garduri, cu timpul de 14.09 secunde.

În proba de 100 metri garduri fete, Andreea Mihaela Caracudă a terminat pe primul loc. Sportiva legitimată la LPS Brăila – CSM Onești și pregătită de profesoara Sica Lazăr a alergat în timpul de 14.50, cu 28 de sutimi de secundă mai rapidă decât ocupanta locului 2, Yurchuk Krystyna din Ucraina.

Clasamentele generale pe echipe arată astfel:
FEMININ: 1. Ucraina – 54 pct., 2. România – 43 pct., 3. Cipru – 39 pct., 4. Israel – 32 pct., 5. Belarus – 28 pct.
MASCULIN: 1. 1. Ucraina – 58 pct., 2. România – 46 pct., 3. Cipru – 45 pct., 4. Israel – 40 pct., 5. Belarus – 10 pct.

În clasamentul general s-au adăugat și punctele obținute în proba de ștafetă 4×400 m mixt.

Comentarii