Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 17 martie 2015
Impreuna pentru siguranta
Impreuna pentru siguranta
Impreuna pentru siguranta

Marţi, 17 martie, lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Brăila au desfăşurat o activitate preventiv – educativă, în rândul elevilor din cadrul Liceului Tehnologic “Grigore Moisil”, din municipiul Brăila. Elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a, le-au fost prezentate pe scurt misiunile Jandarmeriei, importanţa şi locul acestei Arme în cadrul forţelor de ordine publică.

Tot pe timpul acestei activităţi, elevii au exemplificat formele de violenţă întâlnite în mediul familial, în cercurile de prieteni, pe drumul spre şcoală, în incinta şcolii, pe net sau la televizor.

Au fost şi elevi care au descris diferitele forme ale violenţei, de la cea verbală şi până la cea fizică, percepută în ansamblu ca o manifestare la care recurg cei ce au astfel de exemple în familie, dar şi pe stradă, fie că sunt împinşi să acţioneze astfel de către persoane rău intenţionate, fie că în acest mod încearcă să îşi revendice un statut clamat de anturaj.

De altfel, una dintre problemele repetat puse în discuţie de către elevi a fost aceea că în viaţa de zi cu zi este dificil şi chiar periculos să iei atitudine împotriva celor care încearcă să inspire teamă celor din jur şi să „facă legea“ pe stradă. Reprezentanţii Jandarmeriei Brăila au pus accentul în răspunsurile date îndeosebi pe rolul prevenirii unor astfel de manifestări, oferind, totodată, soluţii practice de răspuns în astfel de situaţii.

De asemenea, au fost prezentate prevederi ale Codului Penal şi a altor legi în acest sens.  Jandarmii au arătat că cea mai importantă armă de descurajare a unui astfel de comportament constă în alertarea în cel mai scurt timp posibil a forţelor de ordine, prin apelul unic de urgenţă 112, explicând ce informaţii sunt cerute de la un apelant într-un astfel de caz.

Tot ca o activitate de prevenire a violenţelor în rândul elevilor, duminică, 22 martie, începând cu ora 09.00, IJJ Brăila va organiza „Cupa Jandarmeriei Brăila la fotbal”, competiţie la care vor participa cinci instituţii de învăţământ din municipiul Brăila. Această competiţie se desfăşoară la Clubul Sportiv Municipal Brăila, din Str. Carantina, nr.4, în contextul aniversării, pe data de 3 aprilie, a 165 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

Comentarii