Silviu Mares 21 ianuarie 2018

Joi, 18 ianuarie 2018, de la ora 13.00, aproape 90 de elevi de la Școala Gimnazială „Radu Tudoran” din Brăila s-au întâlnit cu Campionul European de culturism, Vasile Crăciun. 

Sportivul, antrenorul și profesorul de sport Vasile Crăciun este considerat un exemplu unic de dăruire pentru sport dar și ca longevitate în cariera sportivă. El este recunoscut drept deschizător de drumuri pentru ramura culturism la Brăila. La vârsta 51 de ani a devenit Campion European de Culturism (clasa master) și în continuare se pregătește pentru a atinge țelul său de suflet: clasarea în primele 3 locuri la Campionatul Mondial de Culturism (clasa master). În prezent are 59 de ani și o condiție fizică excepțională.

Întâlnirea cu copii a fost plină de entuziasm mai ales că Vasile Crăciun a fost elev al Școlii Gimnaziale „Radu Tudoran”. Elevii prezenți au arătat interes pentru cele discutate și au adresat întrebări invitatului și organizatorilor. Au aflat lucruri noi, despre sport, valorile sportului, viața sportivă de performanță și beneficiile pentru sănătate ale acestuia, pornind de la cariera sportivă cea mai longevivă a profesorului Vasile Crăciun, dintre toți sportivii Brăilei (51 de ani de cariera sportivă).

Evenimentul face parte din proiectul Campionii României în școli, organizat de Ministerul Tineretului și Sportului, prin Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Brăila, cu sprijinul
Inspectoratului Școlar Județean Brăila, Școlii Gimnaziale „R. Tudoran” Brăila și Clubul Sportiv „Atlas”Brăila.

Comentarii