Dan Bistricean 22 aprilie 2014
dan bistricean

Intelectualii în Biserica – saracia cu duhul ca mare virtute

Hristos a înviat! Trebuie să recunosc, în Duminica Paştilor, ProTV-ul m-a surprins plăcut cu o emisiune-reportaj extraordinară: Oamenii sunt lumina. O incursiune fulger în lumea mănăstirilor ortodoxe de la noi, a convertirilor răscolitoare şi a poziţiei extrem de dinamice a Bisericilor ortodoxe în acţiunile de milostenie. Un răspuns bun pentru poziţia critică a liber-cugetătorilor de la noi care consideră că Biserica răsăriteană este inexistentă în planul activităţilor social-filantropice. Ceea ce s-a văzut la televizor este doar o mică parte din ceea ce face Biserica pentru orfani, bătrâni sau săraci. Nu există mănăstire sau parohie de cartier care să nu slujească fie şi cu cel mai mic gest de ajutorare a aproapelui, numai că, aşa cum o face de secole, Biserica ortodoxă merge pe principiul discreţiei totale ce izvorăşte din învăţătura hristică: să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta. Dar pentru a afla acest lucru, trebuie îndeplinit un lucru foarte simplu: să frecventezi Biserica înainte de a da drumul la invective…

Un alt aspect extrem de important surprins de reportajul de la ProTv şi asupra căruia vom insista un pic, este acela ce vizează prezenţa intelectualului în viaţa bisericească şi monahală, prezenţă care este continuă în ultimii 2000 de ani.

În contextul unei secularizări agresive însoţită de opiniile sfertodocte ale unor presupuşi intelectuali fără nici cea mai mică urmă de cultură religioasă şi teologică, Biserica îşi susţine şi acum temelia nezdruncinată pe umerii unor oameni cu înaltă pregătire, dar care nu fac paradă cu zestrea lor intelectuală, smerenia fiind mai importantă decât pedantismul. Dumnezeu şi-a vărsat harul Său atât asupra oamenilor simpli, cât şi asupra celor superiori intelectual. Dar harul se lipeşte doar de cei săraci cu duhul, numai că această sărăcie nu e nicidecum prostie, aşa cum o înţeleg sfertodocţii, ci un soi de modestie de cea mai pură esenţă din care omul superior înţelege că toată ştiinţa omenească păleşte în faţa măreţiei şi iubirii lui Dumnezeu.

Reportajul Tv ne-a adus în atenţie două exemple de oameni care, în onestitatea lor sufletească şi prin mila lui Dumnezeu, au aflat că drumul lor în viaţă trebuie să fie altul decât cel al lumii, al duhului lumesc, mai exact. Unul dintre ei a fost avocat, iar acum e părintele David la Mănăstirea Râşca (Suceava), iar celălalt a fost director la vreo trei bănci, acum fiind părintele Ilarion la Mănăstirea Sfânta Cruce (Dobrogea). Ca ei sunt sute în mănăstirile româneşti şi prezenţa lor în spaţiul monahal ne aminteşte de marii stâlpi ai Ortodoxiei. Sfinţii Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur studiaseră filosofia, matematica, retorica şi astronomia la Atena. Înaintea lor a trăit şi trăieşte şi acum, în veşnicie, Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful. Oare de ce i se spunea aşa? Sfinţii Ioan Damaschinul, Teodor Studitul, Maxim Mărturisitorul, Simeon Noul Teolog sau Grigorie Palama erau nişte genii cu înaltă ştiinţă de carte, dar săraci cu duhul. Sfinţii români Grigorie Dascălul, Dosoftei sau Varlaam şi-au dedicat viaţa tipăririi de cărţi, fiind luminătorii poporului dreptcredincios. Erau cărturari, dar aveau sărăcie cu duhul. Părintele Cleopa avea doar patru clase, dar traista pe care o ţinea cu el atunci când păzea oile în munţii Neamţului era plină cu cărţi de filosofie şi teologie. Iată, mănăstirile româneşti continuă să cheme în oastea lui Hristos oameni cu pregătire şi care îşi pun în slujba oamenilor talanţii încredinţaţi de bunul Dumnezeu.

Prezenţa intelectualului în Biserică este o actualitate şi în rândul mirenilor. Se ştie, în perioada interbelică aveam o adevărată elită intelectuală. Care era şi foarte activă, angajată în social şi chiar în mediul politic. Există şi astăzi o astfel de elită, ceva mai discretă însă, dar prezenţa intelectualului în Biserică este un semnal că Dumnezeu lucrează în inima tuturor oamenilor şi că aceştia sunt chemaţi aici cu un rost. Nu există locaş de cult din Brăila, de exemplu, în care să nu fie cel puţin 10-15 intelectuali creştini ortodocşi practicanţi. Pentru convingere, liber-cugetătorii care se grăbesc să reîncălzească mereu ciorba marxistă cu „opiul popoarelor”, pot renunţa la somnul matinal duminical pentru a face un drum până la cea mai apropiată biserică. În afara frumuseţii dumnezeieşti a Liturghiei şi a unor oameni minunaţi s-ar putea să găsească şi altceva. Ceva ce stă ascuns în inimile lor şi care ar vrea să vadă Lumina. Lumina Învierii.

Comentarii