Liviu G. Stan 25 iulie 2014

CopertaSABADOS

 

Pe 29 iulie se va împlini un an de zile de când Lucian Sabados, directorul Teatrului „Maria Filotti”, a semnat contractul de management al instituţiei de cultură, care se afla la acea dată într-o totală avarie de perspectivă după mandatul apatic al lui Mircea Bodolan. În doar un an de zile, Sabados a reuşit să repună TMF pe picioare, dându-i o dinamică culturală remarcabilă printr-o viziune managerială care mixează tendinţele estetice ale teatrului contemporan cu magnitudinea tematică a clasicilor.

Timp de peste două decenii, până să ajungă la Brăila, Lucian Sabados a ocupat funcţia de director al Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti. Sabados mărturiseşte în interviu că, deşi a avut propuneri şi din partea unor teatre din Bucureşti, singura provocare care l-a interesat și l-a fascinat a fost TMF.

Lucian Sabados a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale” din Bucureşti, Facultatea de Artă şi Metodologia Spectacolului, promoția 1980, clasa prof. univ. Mihaela Tonitza. A participat la stagii de perfecţionare în management cultural în Franţa şi Anglia. A semnat regia a numeroase spectacole la Teatrul “Toma Caragiu” și la Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște. A făcut dramatizări ale unor lucrări beletristice româneşti şi străine. Este un împătimit al jazz-ului, pe care îl şi cântă adesea la pian, iar din 2003 a devenit preşedinte al Asociaţiei Culturale Jazz-Forum 2003.

 

 

ProBrăila: Aţi preluat Teatrul „Maria Filotti” într-o cvasi-anchilozare managerială, după directoratul lui Mircea Bodolan, şi l-aţi repus cu succes într-un bioritm firesc de activitate culturală. A fost greu, aţi îmbătrânit cu cel puţin un secol în acest timp? Care au fost principalele probleme „sisifice” cu care v-aţi confruntat?

Lucian Sabados: Cel mai greu a fost să capăt cât mai repede încrederea actorilor şi respectul lor. Am preluat o trupă foarte bună, dar care era descurajată, era nemotivată, iar lucrul cel mai greu este să le recreezi motivaţia profesională acestor artişti, care sunt structuri fragile şi trebuie protejate. Acesta a fost cel mai greu lucru. Al doilea lucru ca dificultate a fost să intru cât mai repede într-o relaţie bună cu publicul, un public brăilean pe care eu îl cunosc de mulţi ani şi îl respect. Publicul brăilean este renumit, iar trecerea timpului nu i-a ştirbit eticheta. Încă din perioada interbelică exista o vorbă, se spunea că dacă vrei să verifici valoarea unui spectacol atunci mergi la Brăila ca să fii validat. Şi vă spun că aşa este, în aceasta optică nu există niciun fel de exagerare. Esenţele tari ale acestui public s-au păstrat intacte. În a trece cu brio peste aceste două dificultăţi am avut, însă, şi şansă, o şansă enormă, iar şansa aceasta a fost Festivalul de teatru „Zile şi nopţi de Teatru la Brăila”, care a venit la scurt timp după ce am preluat eu manageriatul. Festivalul face parte dintr-o istorie prestigioasă şi îşi are valoarea şi locul lui în mişcarea teatrală românească. E adevărat că eu am venit cu o nouă viziune şi cu un anumit curaj, căci, după 20 de ani de manageriat în domeniul teatrului, am experienţa necesară ca să îmi permit acte de curaj. Ce era mai greu era să simt pulsul publicului. Eu am fost şi selecţionerul festivalui şi, din fericire, selecţia făcută de mine a fost pe de-a întregul pe gustul publicului brăilean. Am creat în cadrul festivalului şi o secţiune teoretică în care eu cred foarte tare.

Deci, recapitulând, primele două provocări centrale au fost acestea: câştigarea colectivului de actori şi crearea planului profesional în care emulaţia, concurenţa şi bucuria de a aparţine acestui brand teatral numit “Maria Filotti” să reapară. Dar acum, iată, o altă încercare grea, cea din prezent: lucrările de reabilitare ale clădirii TMF, un eveniment extrem de fericit şi extrem de binevenit. L-am aşteptat mult, pentru că, dincolo de frumuseţea sclipitoare a holurilor, a sălii de spectacole, adică a zonelor cu care publicul are contact direct, sunt şi zone nenumărate din spatele scenei care aveau nevoie de recondiţionare, mă refer la sistemul de încălzire şi la cel ventilaţie, care erau depăşite, plus lipsa unor sisteme de climatizare, zona cabinelor, zona birourilor. Marele câştig al acestei reparaţii îl reprezintă, însă, lucrările de consolidare. Provocările au fost nenumărate, dar eu vi le-am spus pe cele mai importante.

Vă mărturisesc că, în momentul despărţirii de Teatrul din Ploieşti, singurul teatru care m-a interesat a fost cel din Brăila. Poate nu mă credeţi, poate credeţi că sunt ipocrit, dar am avut oferte şi din Bucureşti, însă nu mi-am dorit Bucureştiul, ci mi-am dorit Brăila.

 

 

IMG_2369

 

 

ProBrăila: Descrieţi-ne în câteva cuvinte viziunea dvs. managerială asupra unui teatru cu adevărat funcţional.

Lucian Sabados: Prima mea apariţie în faţa publicului brăilean a fost când, în 30 august 2013, am programat o repetiţie generală cu publicul la spectacolul Camera albastră. Intrarea a fost liberă, iar sala a fost arhiplină. Şi am ţinut atunci un speech mai mult sau mai puţin patetic, însă eu prefer să-l numesc sincer. Eu nu sunt o fire în general emotivă, pentru că trebuie să vii pregătit în faţa publicului, altfel te simte imediat. În acel moment am spus care sunt liniile mele de forţă. Eu mi-am dorit foarte mult să aduc într-un teatru puternic, într-un oraş cu o impresionantă istorie culturală, pe care continui să o descopăr, considerând-o extrem de fascinantă, aşadar am vrut să aduc trei elemente. În primul rând, POVESTEA, iar când spun asta mă refer la marile texte care aduc poveşti, dar includ aici şi poveştile contemporane. Deci, mă interesează readucerea în prim-plan a poveştii, am demult marota asta. În 1995 am avut cel mai important stagiu din cariera mea de pregătire în management teatral la Londra. Şi am învăţat din `95 că, dacă nu figurezi la Londra, nu exişti. Teatrul britanic este cel mai important din lume, atât valoric, cât şi organizatoric, ca box office, cum este Hollywood-ul pentru film sau New York-ul pentru industria muzicală. Ei bine, la Londra am văzut cât de puternic revenise în acei ani povestea, autorii clasici. În acea perioadă, noi, în România, încă ne luptam cu spectacole avangardiste în Bucureşti. Noi avem, în general, un decalaj de 15-20 de ani, care se manifestă acut şi în continuare. Sunt un bun român, dar n-am cum să nu recunosc asta. Noi descoperim lucruri care au fost descoperite acum 20 de ani şi ne mai şi mândrim cu asta, măcar să lăsăm orgoliul ăsta nefast deoparte.

Acum vă spun ceva în exclusivitate, apropo de marii autori: probabil că în stagiunea viitoare vom avea şi Shakespeare şi Ibsen, ceea ce este foarte important!

Reluând, primul element de forţă în practica mea, în strategia mea, este povestea. Al doilea este COMUNICAREA. Comunicarea este această provocare şi deschidere a mea faţă de public şi a publicului faţă de mine. Mă interesează enorm acest flux de emoţie, pe care îl leg de primul parametru, de POVESTE. Iar al treilea este EMOŢIA. Eu nu cred că emoţia trebuie să lipsească dintr-un spectacol de teatru. Am văzut mari regizori, spectacole frumoase, dar care nu spuneau nimic, nu depăşeau stadiul de experienţă intelectuală, culturală. Ca director de teatru, eu nu pot să nu ofer publicului meu cele trei lucruri: povestea, comunicarea şi emoţia. Cred enorm în emoţie şi aţi văzut că în toate premierele recent încheiatei noastre stagiuni nu am trădat acest crez. De pildă, Casa, care este de o emoţie în care toţi ne regăsim, Leonce şi Lena are emoţia unei inedite poveşti de iubire, Liliom nu mai zic, e o tensiune uriaşă în sală, te aştepţi efectiv ca toată lumea să izbucnească în plâns, sau La grande magia, un spectacol foarte bun al lui Radu Nichifor pe textul lui Eduardo de Filippo, un alt spectacol impresionant, în care povestea, comunicarea şi emoţia sunt la locul lor. Nu cred în teatrul care nu are un destinatar recognoscibil.

Deja am stabilit lista spectacolelor viitoare şi vă mărturisesc că sunt reconfortat, pentru că îmi voi ţine promisiunea de a respecta cei trei parametri şi în stagiunea 2014-2015.

ProBrăila: Visaţi la un buget precum cel al festivalului de teatru de la Sibiu?

Lucian Sabados: Ar fi nefiresc, ca manager, să nu visezi la un fond financiar precum cel investit la Sibiu. Întâmplarea face să ştiu totul de la cel care a creat acest festival, Constantin Chiriac, care mi-e bun prieten şi mi-a fost coleg de Facultate. Eu şi Constantin ne cunoaştem de foarte mulţi ani şi ştiu prin ce a trecut. Şi el a trecut prin perioada asta, perioadă grea, în care Bucureştiul nu venea la festivalul de la Sibiu, prin 98-99, cunosc bine povestea, cu toate că făcea nişte eforturi extraordinare. După care, sigur, a reuşit, atunci, în 2007, anul exploziei, când Sibiul a obţinut statutul de capitală culturală europeană. Acela a fost marele, imensul pariu pe care l-a câştigat Sibiul, după aceea lucrurile s-au legat de la sine. M-am învăţat, după atâţia ani de management, însă, că nu prea ai dreptul să visezi cai verzi pe pereţi, ci trebuie să ai nişte planuri foarte concrete, foarte clare. Evident, visul îl asimilez cu nişte ţinte foarte înalte, iar ţintele înalte sunt şi în acest moment la Brăila, o să vă spun ce proiecte am în stagiunea viitoare. Când ai, de pildă, Shakespeare, când ai Ibsen, acestea sunt ţinte mari de tot pentru un om de teatru. Nu visez la un buget colosal, noi stăm bine. Eu ştiu ce-i în jur, nu sunt rupt de realitate, e greu cu banii. Când am venit, era un buget destul de bun, dar acum este un buget important faţă de cel de anul trecut. Cred că faptul că eu mi-am ţinut promisiunea şi – destul de repede – s-a produs o oarecare re-fidelizare a publicului şi mai ales că s-a instalat liniştea în colectiv, aplecarea mai mult spre creaţie, decât spre tensiuni şi baricade, acest lucru cred că i-a determinat şi pe şefii noştri de la Primărie să ne crediteze financiar mai mult. Când lucrezi cu bani publici, răspunderea este uriaşă. Eu am două presiuni: folosirea cu cap a banului public şi, doi, nu prea ai voie să greşeşti în concretizarea proiectelor teatrale. Mi-aş dori din suflet să nu apară la acest capitol nici măcar un accident. N-am voie să visez, treburile trebuie să fie foarte clare, foarte limpezi. Am semnate precontracte cu regizori importanţi până în ianuarie 2016. Chiar dacă nu am vise financiare îmbătătoare, tind spre lucruri foarte înalte. Proiectele adiacente la care m-am „înhămat”, Divanele TMF şi TMF Independent, sunt nişte izbânzi de etapă pe care eu mi le-am propus în afara proiectelor şi programelor teatrale propriu-zise. Sunt proiecte extrem de importante pentru comunicarea cu publicul. Nu ştiu dacă aţi participat la divane, întotdeauna se nasc discuţii frumoase şi vii.

Primul proiect care va veni în stagiunea viitoare e de o factură specială, un text american tulburător, în premieră românească, spectacol în regia tânărului Eugen Gyemant, cu care publicul brăilean s-a întâlnit la TMF Independent prin spectacolul Bullets over Lipscani. În acea seară de 25 iunie le-am promis spectatorilor brăileni că Eugen Gyemant va pune în scenă în viitoarea stagiune şi, iată, mă ţin de promisiune. Am amânat, însă, un proiect cu Radu Afrim. Condiţiile tehnice solicitate pentru realizarea proiectului propus nu puteau fi întrunite din cauza lucrărilor de reabilitare a teatrului, aşa că am hotărât de comun acord să amânăm proiectul. Primul proiect din stagiunea viitoare, cel al lui Gyemant, va fi iarăşi un subiect extrem de ofertant pentru divanele TMF, deoarece este un subiect intens discutat astăzi: locul credinţei şi al religiei în viaţa noastră. Piesa se numeşte Îndoiala, a luat premiul Pulitzer pentru dramaturgie în 2005 şi îi aparţine unui dramaturg american excepţional. E o veritabilă descoperire a lui Eugen Gyemant, chiar el a tradus piesa. Premiera va fi în toamnă, în jur de 15 octombrie. Vă spun, este o poveste care se urmăreşte cu sufletul la gură.

Pentru Festivalul „Zile şi nopţi” am pregătit o întreagă listă de surprize publicului brăilean privind line up-ul de regizori şi piese, dar, deocamdată, şi din superstiţie, şi din profesionalism, până la semnarea propriu-zisă a contractelor, nu doresc să o fac încă publică. Vă spun atât, ediţia din acest an va avea tema „Mari poveşti, mari regizori”.

 

 

IMG_2375

 

 

ProBrăila: S-a discutat, anul trecut, intens, pentru o scurtă perioadă, despre tema Brăila capitală culturală europeană. Subiectul primise într-o declaraţie publică şi volta ministrului de atunci al Culturii, Daniel Barbu, care spunea că Brăila merită cu prisosinţă acest statut, că ar trebui să-şi depună dosarul de candidatură. Vi se pare o utopie? Dacă da, de ce? Dacă nu, de unde ar trebui să pornească construcţia unei infrastructuri culturale care să facă Brăila competitivă pentru a obţine acest statut extrem de avantajos financiar, după cum s-a văzut la Sibiu?

Lucian Sabados: Nu, nu mi se pare o utopie, în niciun caz. Este adevărat, în acest moment sunt înscrise în competiţie oraşe importante. Nu ştiu câte dintre ele au alonja trecutului istoric şi cultural pe care îl are Brăila, de care eu am rămas puternic impresionat. Dar un asemenea proiect este greu, foarte greu. Competiţia este teribil de acerbă. Sunt foarte deschis, şi personal şi instituţional, spre un asemenea proiect, cred în acest proiect, m-aş bucura din tot sufletul ca cineva să preia frâiele într-un mod foarte documentat şi profesionist. Aici trebuie strategii extrem de limpezi, profesionist gândite, trebuie stăpânit entuziasmul şi mândria locală exacerbată sau orice formă de populism şi trebuie să ne gândim foarte precis care este conceptul nostru, pentru că fiecare dintre oraşele candidate a plecat la drum cu un concept clar, cu o strategie gândită lucid. Eu, atâta timp cât va dura mandatul meu, voi fi cu toate armele specifice ale TMF aproape de acest proiect. Cred că ne trebuie multă, multă limpezime în ceea ce vrem şi ne trebuie oameni care stăpânesc legislaţia europeană, profesionişti ai acestui domeniu, poate chiar să contactăm comisari europeni care să ne sfătuiască. Sunt, fără discuţie, un „fan” al proiectului.

ProBrăila: Sunteţi mulţumit de cum stau treburile, din punct de vedere cultural, în acest oraş?

Lucian Sabados: În ceea ce mă priveşte, am o colaborare bună cu Casa de Cultură a Municipiului, cu Muzeul Brăilei şi cu Biblioteca Judeţeană. În cadrul Manifestării ”Zilele Brăilei”(14-17 august) am propus câteva evenimente frumoase şi mă bucur că Primăria le-a trecut în agenda manifestărilor. Vă promit nişte seri cu totul deosebite, printre care o seară mare de jazz, o seară lungă, poate cu trei trupe din Brăila şi cu binecunoscuta trupă de blues Nightlosers. Va fi, de asemenea, şi o Masă Rotundă în memoria lui Panait Istrati, unde vor veni specialişti de prima mână, precum şi o mare paradă a maşinilor de epocă. Vreau să creez nişte evenimente atrăgătoare, pentru că ştiu cum e în oraşele de provincie vara, unii pleacă în concediu, iar alţii, care rămân acasă, s-ar bucura să aiba nişte „întâmplări” care să-i scoată din ritmul cotidian. Primul eveniment va fi programat pe 30 iulie – TMF Indepedent 5. Am ales un spaţiu în Grădina Publică, la Restaurantul Privighetoarea. Trupa de teatru va fi de la Cafe Godot Teatru, din Bucureşti, iar spectacolul „Fisura”, pe care l-am ales, a luat premiu la Festivalul de Comedie „FESTCO” din Bucureşti. În final, promit, în numele Teatrului „Maria Filotti”, tuturor brăilenilor iubitori de cultură şi chiar de divertisment o vară interesantă.

 

 

 

Comentarii