Silviu Mares 5 decembrie 2014
Investitie de 24 milioane la Braila
Investitie de 24 milioane la Braila
Investitie de 24 milioane la Braila

Yazaki, unul dintre cei mai importanţi furnizori mondiali pentru industria auto, deschide la Brăila, la mijlocul anului viitor, în zona Vărsătura, o fabrică de componente auto, investiţie în valoare de 24 milioane euro, care asigură 1.500 locuri de muncă. Aula Facultății de Inginerie Brăila a fost gazda unei conferințe de presă în care directorul de fabrică, Frantisek Kolvek, a declarant că producţia în noua fabrică este planificată a începe în a doua jumătate a anului 2015, iar intenţia companiei este de angaja, gradual, 1.500 de oameni, până la sfârşitul anului 2017, investiţia fiind făcută de compania japoneză Yazaki şi dezvoltatorul belgian Warehouses DePauw (WDP).

Investiţia se ridică la 15 milioane de euro partea de producţie şi 9 milioane de euro cea de infrastructură. Am ales Brăila deoarece aici oportunităţile de carieră par a fi limitate din punct de vedere al industrializării. Noi dorim ca locuitorii Brăilei să crească împreună cu noi, să aibă un standard de viaţă mai bun, oportunităţi mai bune de carieră chiar aici unde trăiesc”, a declarat Kolvek.

Proiectul care vizează construirea unei fabrici de componente auto pentru japonezii de la Yazaki pe un teren de peste 8,5 hectare, concesionat în Zona Liberă a Brăilei, a fost prezentat vineri, în conferinţă de presă, de directorul general Yazaki, Mehmet Sonmez, şi de directorul de fabrică, Frantisek Kolvek, în prezenţa ambasadorului Belgiei, Philippe Beke.

Producţia în noua fabrică este planificată a începe în a doua jumătate a anului 2015, iar intenţia noastră este a de angaja, gradual, 1.500 de oameni, până la sfârşitul anului 2017. Investiţia se ridică la 15 milioane de euro partea de producţie şi 9 milioane de euro cea de infrastructură. Am ales Brăila deoarece aici oportunităţile de carieră par a fi limitate din punct de vedere al industrializării. Noi dorim ca locuitorii Brăilei să crească împreună cu noi, să aibă un standard de viaţă mai bun, oportunităţi mai bune de carieră chiar aici unde trăiesc, a declarat directorul de fabrică
, Frantisek Kolvek.

directorul Mehmet Sonmez
directorul Mehmet Sonmez

Directorul general al Yazaki, Mehmet Sonmez, turc de origine, a precizat că, în acest moment, corporaţia Yazaki este prezentă în 44 ţări şi are peste 250.000 de angajaţi în Asia, Africa, SUA şi Europa. ‘Filosofia principală a Yazaki este următoarea: Yazaki este o corporaţie în pas cu lumea, o corporaţie de care societatea are nevoie. În România, Yazaki a dechis prima fabrică în Ploieşti, în anul 2003. În 2011, am deschis o nouă fabrică în Caracal. Recent, am anunţat deschiderea celei de-a treia fabrici în Urlaţi, judeţul Prahova”, a spus Mehmet Sonmez.

Prezent la Brăila cu această ocazie, ambasadorul Belgiei, Philippe Beke, s-a arătat încântat că relaţiile de colaborare dintre Belgia şi Japonia vor împlini, anul viitor, 150 de ani. Parteneriatul între o companie japoneză şi una belgiană este un motiv de mândrie. Relaţiile dintre Belgia şi Japonia vor împlini anul viitor deja 150 de ani de strânsă colaborare. Un alt motiv de mândrie este reprezentat de faptul că, aşa cum s-a întâmplat în secolul al XIX-lea, Brăila va deveni mai puternică prin investitorii săi, a spus Philippe Beke.

Primarul de Brăila, Aurel Simionescu, a salutat prezenţa la Brăila a unui ”nou agent economic puternic” şi a precizat că, din discuţiile purtate cu investitorii, 80% din cei care vor fi angajaţi nu trebuie să aibă experienţă, pentru că vor fi şcolarizaţi în noua fabrică.

Din discuţiile purtate, am înţeles de la dumnealor că, pentru angajare, nivelul de pregătire trebuie să fie liceul, iar experienţa cât mai aproape de zero. Dumnealor vor să îşi şcolească angajaţii 1-2 ani, să îi formeze pe ceea ce le trebuie. Doar în jur de 20% vor fi persoane care au o experienţă în domeniu
, a declarat Simionescu.

Yazaki este unul dintre cei mai importanţi furnizori mondiali pentru industria auto, iar principalele sale produse sunt cablaje de automobile, aparatură şi componente pentru industria auto.

Directorul general al Yazaki, Mehmet Sonmez, care este turc de origine, a precizat că, în acest moment, corporaţia Yazaki este prezentă în 44 ţări şi are peste 250 mii de angajaţi în Asia, Africa, SUA şi Europa. La conferinţa de presă organizată cu ocazia pretentării proiectului a fost prezent şi ambasadorul Belgiei, Philippe Beke.

Yazaki este unul dintre cei mai importanţi furnizori mondiali pentru industria auto, iar principalele sale produse sunt cablaje de automobile, aparatură şi componente pentru industria auto. Cei mai importanţi clienţi ai companiei în Europa sunt Ford, Toyota, Renault-Nissan, Volkswagen, precum şi BMW.

Compania Yazaki se află în top 10 la nivel mondial al furnizorilor de componente auto, deţinând 154 de companii în peste 150 de state şi aproximativ  200.000 de angajaţi. Yazaki România SRL deţine deja o capacitate de producţie în Prahova, cu 3.898 de angajaţi, a cărei cifră de afaceri a crescut în perioada de criză, de la 495.301.162 lei în 2008,  la 743.212.832 lei, în 2012.

Comentarii