Silviu Mares 29 iulie 2019

Profesorul Ioan Băban, unul dintre cei mai îndrăgiți antrenori pe care i-a avut HC Dunărea Brăila, a rămas în continuare cu sufletul aproape de echipa de la Dunăre. Aflat în vacanță într-un periplu prin țară, Ioan Băban s-a oprit și la Brăila unde s-a întâlnit cu unii dintre foștii săi colaboratori de la HC Dunărea.

Ioan Băban a ținut să felicite Brăila pentru faptul că revine acolo unde îi este locul. Acesta a spus că Brăila are toate condițiile pentru a deveni un puternic centru handbalistic atât în România, cât și în Europa, lucru pe care-l afirma și în perioada cât a fost antrenor la echipa de la malul Dunării.

Vreau să-l felicit pe domnul președinte al CJ Brăila, Iulian Chiriac, pentru faptul că a înțeles, mai mult decât alții, că rolul dânsului nu este de a transfera jucătoare și de a face schimbări la echipă, ci de a asigura condiții extraordinare. Brăila este cu banii la zi și are condiții extraordinare. Transferurile făcute de HC Dunărea Brăila sunt foarte bune pentru început. Dar Brăila, gândindu-se și la participarea în Cupele Europene, va avea nevoie în mod sigur și de alte schimbări de jucătoare. Părerea mea este că Brăila poate să termine pe locurile 3-5 campionatul care urmează, dacă totul decurge normal, fără accidentări și alte probleme.” a declarat Ioan Băban.

Profesorul Băban a spus că se bucură de faptul că la Brăila funcționează piramida handbalistică, inițiată în perioada mandatului său de director tehnic la HC Dunărea. Brăila are acum echipă de Liga Națională, echipă de Divizia A, echipă de junioare III și junioare IV și grupe de minihandbal. Acesta a spus că inclusiv faptul că Brăila a avut anul trecut trei echipe în campionatul de junioare III a fost unul benefic, chiar dacă rezultatele în competiție au fost foarte slabe, dar important este ca la această vârstă să joace cât mai multe handbaliste.

Sunt convins că publicul brăilean va umple din nou Sala Polivalentă pentru că pe lângă faptul că e iubitor de handbal, este și un bun cunoscător de handbal. Brăilenii au început să simtă handbalul” a mai spus Băban.

Acesta a spus că îi recomandă lui Relu Roșca să își facă un staff tehnic, cu antrenor secund și cu antrenor cu portarii, dar și un kinoterapeut, lucru esențial pentru o echipă care își propune performanță și în Europa.

Comentarii