Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 19 martie 2019

În perioada 15 – 18.03.2019, subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă de la nivelul localităţilor, au intervenit pentru stingerea a 14 incendii de vegetaţie uscată, deşeuri vegetale sau gunoi menajer în localităţile Brăila, Făurei, Viziru, Dudeşti, Cazasu, Bordei Verde, Oprişeneşti, Tichileşti, Vişani, Lanurile, Albina, Agaua în Insula Mare a Brăilei şi pe dig Brăila – Galaţi.

Împrejurările care au dus la producerea incendiilor a fost fumatul în locuri neamenajate sau folosirea focului deschis în spaţii deschise lăsat nesupravegheat.

Au ars vegetaţie uscată şi gunoi menajer pe o suprafaţă de aproximativ 58 ha.

La Vişani a fost nevoie de supravegherea zonei de ardere şi a traficului pe DJ 203 A Galbenu – Vişani de către echipaje de echipaje ale Gărzii de intervenţie Făurei şi ale Poliţiei Rutiere, deoarece incendiul se manifesta la stuful din interiorul Bălţii Jirlău cu o degajare mare de fum.

La Agaua, în Insula Mare a Brăilei, un incendiu care se manifesta la stuful de pe un canal de desecare, dn cauza vântului, acesta s-a propagat la vegetaţia dintr-o pădure de salcie şi frasin. Prin intervenţia promptă a forţelor de intervenţie s-a evitat arderea copacilor din pădure şi a clădirilor unei staţii de desecare aflată în apropiere.

Din cauza vântului, fumul degajat de un incendiu de vegetaţie uscată care se manifesta pe raza localităţii Albina, a dus la scăderea vizibilităţii pe DN 21 (DE 584) şi producerea accidentului rutier de pe raza localităţii Valea Cânepii, în care au fost implicate cinci autovehicule, rezultând şase victime. Incendiul a fost anunţat la dispeceratul inspectoratului cu cinci minute înaintea producerii accidentului.

În scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a incendiilor, de asigurare a condiţiilor pentru limitarea propagării şi dezvoltării incendiilor, precum şi de protecţie a bunurilor şi mediului împotriva efectelor incendiilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila, aduce la cunoştinţă persoanelor fizice şi juridice, ce deţin sau folosesc terenuri agricole, măsurile ce trebuie respectate la arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale.

Executarea arderii se face numai după acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului, în cazul arderii miriştilor (Agenţia pentru Protecţia Mediului poate emite acest accept numai dacă arderea se impune ca o măsură de carantină fitosanitară dovedită prin documente emise de autoritatea care are competenţă în acest domeniu, respective Unitatea Fitosanitară din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură); informarea în prealabil a serviciului privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă și obţinerea permisului de lucru cu focul ce este emis prin grija primarului de către de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest scop
a preizat purtătorul de cuvânt al ISU Dunărea Brăila, col. Ștefan Stoian.

Purtătorul de cuvânt al ISU Brăila a precizat că arderile se vor executa numai pe  timp de zi şi în condiţii meteo fără vânt.

”Pentru arderea vegetaţiei uscate (plantele cu rădăcină în pământ care s-au uscat şi care nu se mai utilizează în sistemul economic) şi a resturilor vegetale (deşeurile vegetale rezultate în urma activităţilor de curăţare a copacilor, arbuştilor, zonelor de siguranţă de-a lungul căilor ferate şi drumurilor, de rărire a pădurilor şi altele asemenea), se vor lua următoarele măsuri:
– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanenta a arderii;
– stingerea totala a focului înainte de părăsirea locului arderii;
– se interzice acoperirea cu pământ a focarelor” sunt recomandările ISU Brăila.

Comentarii