Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Anamaria Corneanu 18 decembrie 2012
Jandarmii braileni pot incheia anul 2012 cu bine

Jandarmii braileni pot incheia anul 2012 cu bineLa sediul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Braila „General de brigada Gheorghe Praporgescu” a avut loc, astazi, 18 decembrie, o conferinta de presa, in cadrul careia Colonel Vasile Silion, Inspectorul Sef al acestei institutii, a prezentat un bilant al activitatii desfasurate si a rezultatelor obtinute in acest an.

„Activitatea Inspectoratului de Jandarmi Judetean Braila a fost organizata si s-a desfasurat avandu-se in vedere principalele directii de efort pentru indeplinirea obiectivelor stabilite in domeniul modernizarii  institutionale, aplicarii programelor prioritare in domeniul ordinii publice, securitatii obiectivelor, bunurilor si valorilor, crearea unui sistem logistic performant, capabil sa asigure interoperabilitatea structurala, adoptarea si implementarea unor metode moderne si eficiente de management la nivelul tuturor structurilor din subordine, prevenirea si descoperirea infractiunilor si a altor incalcari ale legilor in vigoare, protectia institutiilor fundamentale ale statului”, a declarat, in deschiderea acestei conferinte de presa, col. Vasile Silion.

Pentru asigurarea unui climat civic corespunzator de ordine si siguranta publica a cetateanului, structura de ordine publica din cadrul Inspectoratului a executat misiuni de mentinere a ordinii publice, de asigurare si restabilire a acesteia si de combatere a fenomenului contraventional si infractional, misiunile desfasurandu-se atat independendent, cat si in cooperare/colaborare cu alte institutii ale statului.

Misiunile executate in acest an, in numar de 5960, au inregistrat o crestere usoara, fata de anul 2011, cand au fost executate un numar de 5828 misiuni. Din totalul acestor misiuni, 1738 au fost misiuni de asigurare a ordinii publice, 3256 de mentinere a ordinii publice (din care 1266 misiuni de mentinere a ordinii publice executate sub forma patrulelor mixte politist – jandarm), 352 actiuni de interventie, 603 actiuni in cooperare cu alte institutii, precum si 11 actiuni pentru punerea in executare a mandatelor de aducere.

Efortul principal a fost directionat in vederea executarii, in conditii cat mai bune, a acestor misiuni si pentru a preintampina producerea de evenimente sau situatii care sa duca la tulburari grave ale ordinii publice cu impact major asupra sigurantei cetateanului.

Situatiile tensionate, care au existat, la inceputul anului 2012, la nivelul municipiului Braila, cauzate de nemultumirile de ordin social, au fost gestionate cu toata responsabilitatea de catre conducerea inspectoratului, astfel ca nu au fost inregistrate tulburari grave ale ordinii publice, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Braila nefiind nevoit sa intervina pentru restabilirea ordinii publice.

O caracteristica evidenta a acestui an, reflectata si in activitatea Inspectoratul de Jandarmi Judetean Braila, a fost faptul ca, in anul 2012, au avut loc trei chemari la urne ale cetatenilor, cu ocazia alegerilor locale, a referendumului, precum si a alegerilor parlamentare, cand jandarmii braileni au executat nu mai putin de 165  misiuni de asigurare a ordinii publice, 58 misiuni conexe desfasurarii alegerilor locale, referendumului national si alegerilor parlamentare, constand in protectia Biroului Electoral Judetean Braila, protectia buletinelor de vot si a celorlalte materiale pe timpul transportului acestora din municipiul Bucuresti, protectia spatiului de depozitare a buletinelor de vot, protectia transportului buletinelor de vot la/de la sectiile de votare din municipiul Braila, protectia unui numar de 72 sectii de votare din municipiul si judetul Braila, asigurarea capacitatilor de interventie pe raza judetului Braila, precum si protectia proceselor verbale cu rezultatul votarii, pe timpul transportului acestora la B.E.C.

Totodata, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Braila a participat la 52 actiuni de protectie antiterorista, constand in asigurarea transporturilor cu caracter special si a munitiei rezultata din asanarea teritoriului judetului Braila de catre I.J.S.U. Braila, la trei misiuni de asigurare a masurilor specifice pe timpul vizitelor oficiale sau a altor activitati desfasurate de inalti demnitari romani si straini in zona de competenta.

In iarna trecuta, jandarmii braileni au efectuat 62 misiuni de participare la limitarea efectelor caderilor de zapada din luna februarie si salvarea de vieti omenesti, misiuni despre care Inspectorul Sef al acestei institutii, Colonel Vasile Silion, are inca amintiri personale, ca participant direct, prin nametii si vantul puternic din acea luna, in fruntea oamenilor sai.

„Una din directiile prioritare de actiune a Inspectoratului de Jandarmi Judetean Braila a constituit-o cooperarea interinstitutionala, avand drept scop reducerea fenomenului infractional si contraventional, cresterea gradului de siguranta al cetateanului, asigurarea unui climat optim de desfasurare a manifestarilor cultural artistice, sportive, comemorative, religioase sau de alta natura precum si cresterea sigurantei in mijloacele de transport in comun”, a mai spus Col. Vasile Silion

Pe timpul executarii misiunilor in cooperare/colaborare cu alte institutii ale statului, au rezultat 12 infractiuni, cu 14 persoane depistate, din care 10 infractiuni cu ocazia actiunilor operative executate in cooperare cu I.P.J. Braila si doua infractiuni constatate pe timpul unor actiuni in cooperare cu alte institutii. De asemenea, pe timpul acestor actiuni au fost aplicate 57 sanctiuni contraventionale, din care 12 avertismente scrise, valoarea sanctiunilor contraventionale fiind de 7950 lei.

Faptul ca, in aceste zile, s-ar putea ca vremea sa se inrautateasca, asa cum s-a intimplat in judetele din Nordul Moldovei, nu-i sperie pe jandarmii braileni, acestia fiind pregatiti ca, din nou, sa intervina, pentru salvarea de vieti omenesti.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.