Silviu Mares 28 noiembrie 2019

La acest sfârșit de săptămână Brăila va găzdui etapa zonală a Trofeului Gheorghe Ene, Interliga de iarnă rezervată juniorilor născuți în anul 2011. Vineri se vor juca meciurile din primele două etape, în Sala Polivalentă Danubius, iar ultimele trei etape se vor juca în Sala de jocuri a LPS Brăila. Turneul este organizat de AS Kinder Brăila.

Prima etapă va programa două jocuri, de la ora 10.00 și de la ora 11.00. În primul meci se vor întâlni ACS Prosport Academy București și Academia de Fotbal Gheorghe Hagi. În al doilea meci, Kinder Brăila va juca cu Galactic Focșani.

Vineri seara, de la ora 17.00, Academia de Fotbal Gheorghe Hagi Constanța va juca cu Galactic Focșani, iar de la ora 18.00 Kinder Brăila va întâlni pe Șoimii Dunăreni Galați.

La acest turneu trebuia să mai participe și Delta Dobrogea Tulcea, dar aceștia s-au retras de la competiție.

Lotul echipei Kinder Brăila va fi format din următorii jucători: Alexandru Chirovan, Alexandru Mitu, Dan Armenciu, Robert Ignătescu, Andrei Metin Kati, Mihai Ciulea, David Panait, Alexandru Radu, Rareș Gagu, Andrei Roman, Matei Tureac și Ștefan Stănilă. Coordonator grupă: profesor Mihai Anghel. Dacă va fi cazul vor mai putea fi cooptați în lot următorii jucători, trecuți în tabelul înaintat către FRF: David Vasile, David Ionescu, Iannis Rahtopolo și Iannis Roșioru.

Comentarii