Silviu Mares 3 noiembrie 2017

În noaptea de miercuri spre joi, 2 spre 3 noiembrie a.c., la ora 00:30, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat, pe Calea Călăraşilor din municipiul Brăila, pe un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din judeţul Vaslui, în timp ce conducea autoturismul având permisul suspendat din data de 07 septembrie 2017.

Tânărul vasluian a fost condus la sediul Poliției Municipiului Brăila unde i s-a intocmit dosar penal pentru  conducerea  unui autovehicul pe drumurile publice avand dreptul de a conduce suspendat.

Totodată, şoferul în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 1000 de lei, conform Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. De asemenea polițiștii i-au reţinut certificatul de înmatriculare al autoturismului.

Comentarii