Silviu Mares 17 octombrie 2019
La miezul zilei conducea un tractor cu remorcă neînmatriculate

Miercuri, 16 octombrie, la ora 12:30, poliţiştii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei l-au oprit în trafic, pe DJ 211C, în afara localității Tătaru, comuna Dudești, pe un brăilean, în vârstă de 37 de ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, format dintr-un tractor și două remorci.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că niciuna dintre cele două vehicule nu este înmatriculată.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat.

Comentarii