Silviu Mares 27 septembrie 2017
Maine se deschide Targul National AgriCultura 2017
Maine se deschide Targul National AgriCultura 2017
Maine se deschide Targul National AgriCultura 2017

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila, organizează în perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2017 cea de-a XI-a ediție a Târgului Național AgriCultura. Târgul de agricultură se încadrează în seria manifestarilor expoziționale de marcă ale sistemului cameral românesc, din domeniul agricol, bucurându-se de 21 ani de recunoașterea specialiștilor și firmelor din agricultură.

Activitatea în agricultura este o munca neîntrerupta, fapt cunoscut de toti cei care activeaza în domeniu. Ea presupune nu numai eforul propriu-zis din teren ci si contactul permanent cu noutatile si experienta altora, cu cele mai bune utilaje sau îngrasaminte, practici noi de cultura sau irigatii. Toate acestea se întâmpla toamna la Braila, zona recunoscuta pentru potentialul sau agricol, cu o suprafata de aprox. 351000 ha teren arabil, cuprinzând Insula Mare a Brailei si Baraganul
, se arată în comunicatul CCIA Brăila.

Târgul va fi organizat în Parcarea Braila Mall, și va cuprinde expoziții de utilaje agricole de ultimă generație, instalații pentru irigat, horticultori, meșteri populari și produse tradiționale. La târg vor participa asociații și cooperative agricole. Pe parcursul desfășurării târgului organizatorii au pregătit și spectacole cu ansambluri folclorice și interpreți de muzică populară.

Agricultura românească are nevoie de investiții, de cercetare, de mașini și utilaje de ultima generație, de tehnici și tehnologii moderne, de semințe și material săditor de calitate. Toate acestea vor fi aduse în cadrul celei de-a XXI-a ediții a târgului de agricultură, un eveniment de referință al Brăilei și primul târg de agricultură organizat în țară
spun organizatorii Târgului Național AgriCultura 2017.

Deschiderea este programată joi, 28 septembrie, la ora 11.30. Programul de vizitare a târgului este 28-30 septembrie între orele 10.00-18.00, iar duminică, 1 octombrie, între orele 10.00-16.00.

Comentarii