Silviu Mares 9 ianuarie 2019
Microbuz plin cu pasageri a intrat într-un refugiu de tramvai

Marți dimineață, în jurul orei 6.30, un microbuz al unei firme gălățene, care se întorcea cu 8 pasageri de la Aeroportul Otopeni a intrat în indicatorul rutier al refugiului de tramvai de la stația Tineretului, de pe Bulevardul Dorobanților.

Șoferul microbuzului de transport persoane, în vârstă de 50 de ani, din Galaţi, conducea autovehiculul pe Bulevardul Dorobanţilor, pe banda a treia, dinspre Calea Călăraşilor şi se îndrepta spre strada Şcolilor. Șoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul alunecos din cauza zăpezii şi gheţii, și a pierdut controlul volanului intrând în refugiul staţiei de tramvai. Se pare că roțile microbuzului au alunecat pe liniile de tramvai și şoferul nu a reuşit să evite impactul cu indicatorul rutier de la refugiu. În urma impactului parbrizul microbuzului s-a spart. Pasagerii din  microbuz au coborât pe propriile picioare din vehicul.

Circulaţia tramvaielor pe Bulevardul Dorobanților a fost blocată aproape o oră, pe ambele sensuri, până când microbuzul a fost preluat pe o platformă. Un alt microbuz al firmei gălățene i-a preluat pe cei 8 pasageri și i-a transportat la Galați. Nici șoferul și nici cei 8 pasageri nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Şoferul microbuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.160 lei pentru distrugerea indicatorului rutier.

În urmă cu trei ani, pe 9 ianuarie 2016, un alt microbuz al unei firme gălățene de transfer persoane de la aeroport a intrat în refugiul de tramvai de pe Bulevardul Dorobanților, la strada General Eremia Grigorescu. Atunci, un pasager în vârstă de 26 de ani a murit după ce o țeavă de la refugiul de tramvai a intrat prin parbriz și a ajuns direct în pieptul tânărului.

Comentarii