Silviu Mares 21 mai 2018

Un sondaj efectuat de prosport.ro printre antrenorii din Liga Națională de handbal feminin a creat echipa ideală a campionatului românesc. Între preferințele antrenorilor nu se află nici o handbalistă de la Dunărea Brăila, doar Alina Vătu obținând două voturi pentru postul de extremă stânga. De precizat că nici în sezonul trecut, când HC Dunărea a fost vicecampioană națională nu a avut nici o jucătoare în echipa ideală a Ligii Naționale, dar a avut mai multe jucătoare care au primit voturi pe posturile lor, dar niciuna dintre cele nominalizate anul trecut nu a mai făcut parte din lotul echipei brăilene anul acesta.

Liga Naţională de handbal feminin s-a încheiat cu o campioană cunoscută aproape din startul competiției, CSM Bucureşti câştigând la pas titlul, SCM Craiova fiind singura care a reușit să o învingă, la fel cum a fel cum făcuse anul trecut și HC Dunărea Brăila. Acel succes al echipei antrenate de Bogdan Burcea nu a fost deloc întâmplător. SCM Craiova a reuşit să câştige Cupa EHF, iar la final a ocupat şi locul 2 în Liga Naţională.

Antrenorul sezonului este Bogdan Burcea, această opţiune fiind opinia ProSport, după ce SCM Craiova a obţinut cea mai bună clasare din istorie în Liga Naţională, dar şi pentru modul cum tehnicianul şi-a condus echipa şi a gestionat parcursul în Cupa EHF. Trei jucătoare s-au regăsit în echipa ideală şi la sfârşitul sezonului 2016-2017: Isabelle Gullden (centru), Oana Manea (pivot) şi Yuliya Dumanska (cea mai bună tânără handbalistă).

În opinia lui Florentin Pera echipa ideală a Ligii Naționale în sezonul 2017-2018 a fost: Yuliya Dumanska – Iulia Curea, Iryna Glibko, Isabelle Gullden, Amanda Kurtovic, Zeljka Nikolic, Oana Manea. MVP-ul sezonului a fost în opinia tehnicianului de la Brăila fosta sa elevă de la Roman, Iryna Glibko, iar cea mai bună apărătoare a fost Jelena Trifunovic. În ceea ce privește cea mai bună tânără jucătoare, opțiunea lui Florentin Pera a fost Yuliya Dumanska.

Echipa ideală a Ligii Naţionale, arată în felul următor:

Portar: Yulia Dumaska (SCM Craiova) – 9 propuneri din 14. Plecată în iarnă de la Brăila la Cisnădie, Elena Voicu a primit un singur vot, de la antrenorul celor de la noua sa echipă, Alexandru Weber.

Extremă stânga: Iulia Curea (CSM Bucureşti) – 8 propuneri. Alina Vătu a obținut două voturi, de la Valeriu Costea (Dunărea Galați) și de la Alina Dobrin (Rapid București).

Inter stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti) – 7 propuneri. Principala contracandidată, Cristina Florianu, a avut 5 voturi, iar Iryna Glibko – 2 voturi.

Centru: Isabelle Gullden (CSM Bucureşti) – 10 voturi

Inter dreapta: Amanda Kurtovic (CSM Bucureşti) şi Ana Maria Dragut (HC Zalău) – câte 6 propuneri

Extremă dreapta: Zeljka Nikolic (SCM Craiova) – 11 propuneri

Pivot: Oana Manea (CSM Bucureşti) – 7 propuneri

Apărătoare: Jelena Trifunovic (SCM Craiova) – 6 propuneri. Camille Ayglon (CSM Bucureşti) a primit 5 voturi

Cea mai bună tânără handbalistă: Yuliya Dumanska (SCM Craiova) – 8 propuneri

MVP: Cristina Neagu (CSM Bucureşti) – 6 propuneri. La această secţiune au mai primit voturi: Isabelle Gullden – 4 voturi, Iryna Glibko (HCM Rm. Vâlcea) – 2 voturi, Ana Maria Ţicu (SCM Craiova) – 1 vot, Cristina Florianu (SCM Craiova) – 1 vot

Comentarii