Silviu Mares 1 aprilie 2019

Sâmbătă, 30 martie, cu ocazia „Orei Pământului”, în intervalul orar 20:30 – 21:30, la nivel național, peste 12.000 de copii și tineri din corurile Cantus Mundi s-au reunit sub sloganul internațional al World Wide Fund for Nature (WWF) – „Conectează-te cu natura! Acum este momentul să acționăm!”.

Acest eveniment s-a desfășurat simultan în 85 de localități din 33 de județe din țară: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.
„Ora Pământului” constă în stingerea luminii și opririi aparatelor electrocasnice neesențiale, timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali, cât și de instituții.

Astfel, în intervalul orar 20:30 – 21:30, în municipiul Brăila a fost întrerupt iluminatul ambiental al Palatului Administrativ, Colegiului Național „Gh. M. Murgoci”, Colegiului Național „Nicolae Bălcescu”, Casei de Cultură „P. Ș. Goangă”, Teatrului „Maria Filotti”, Școlii Gimnaziale „Sandu Aldea” și pe una dintre arterele reprezentative ale municipiului, Calea Călărașilor, pe tronsonul dintre Catedrala „Nașterea Domnului” și intersecția cu Bulevardul Al. I. Cuza.

Tematica adoptată anul acesta de Organizația Națională „Cercetașii României”, filiala Brăila a fost „satul românesc”, deoarece anul 2019 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al satului românesc. Cercetașii au realizat din gulgute un nufăr stilizat în model popular, precum și o machetă a satului românesc realizată din materiale reciclabile.

Comentarii