Silviu Mares 6 decembrie 2017

Marţi dimineaţă, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Stadionul Municipal, la care au participat antrenorul Alin Pânzaru, directorul sportiv Sorin Frunză, preşedintele Consiliului de Administraţie al Daciei Unirea Brăila, Valentin Avramescu a anunţat în mod oficial că Primăria a virat deja prima tranşă din suma alocată pentru acest an echipei brăilene, pentru care s-a transmis deja decontul și se așteaptă a doua tranșă.

Președintele CA al Dacia Unirea Brăila a precizat că este vorba despre un proiect numit ”Tradiţie şi performanţă în fotbalul brăilean”, în valoare totală de 500.000 lei din care 90% sunt fonduri de la Primărie, iar restul banilor, din resurse proprii. Proiectul este finanțat pe baza Ordonanţei 38/2017 și se derulează în perioada 15 octombrie – 15 decembrie 2017. Avramescu a subliniat faptul că Dacia Unirea este primul club din Liga a 2-a care a reuşit să ducă la bun sfârşit un proiect pe această ordonanţă care modifică Legea 69/2000.

Suma alocată nu este mare și nu acoperă în întregime nevoile clubului, dar ne bucură faptul că s-a depăsit un blocaj care părea că ne copleșește total la un moment dat. Putem spune, după cea mai grea perioadă din viață clubului, că perseverența și răbdarea tuturor celor angrenați în activitatea acestui club a dat roade. Acest prim semnal va fi urmat, așa cum au fost discuțiile în acest sens cu autoritățile locale – Primărie și Consiliul Județean – și de alți păși, pe drumul bătătorit deja în acest final de an, astfel încât începutul anului viitor să ne aducă stabilitatea financiară care să ne permită să ne concentrăm pe latură sportivă a activității noastre, principalul nostru obiectiv. Chiar dacă totul a durat mult prea mult față de ce ne doream cu toții, totul e bine când se termină cu bine! Mulțumim Consiliul Local Municipal, aparatului administrativ din Primăria Brăila și mai ales domnului primar Marian Dragomir pentru sprijinul acordat în condițiile în care, din informațiile noastre, suntem prima localitate din țară care implementează finanțarea sportului pe nouă ordonanță de urgență! Mulțumim de asemenea jucătorilor, antrenorilor, personalului din club și tuturor celor care ne-au fost alături în această perioadă grea, și din acest moment suntem siguri că lucrurile se vor așeza pe făgașul normal! Asigurăm toți iubitorii fotbalului brăilean că vom da imediat un “restart” activității noastre din toate punctele de vedere, astfel încât echipa noastră să revină pe un loc cel puțin onorabil la finele acestei ediții de campionat.
, a declarat Valentin Avramescu

Antrenorul Alin Pânzaru a precizat că în această iarnă lotul Daciei Unirea se va întări şi că, în primăvară, echipa va arăta cu totul altfel. Acesta a spus că reunirea lotului va avea loc în jur de 10 ianuarie 2018 şi că Dacia Unirea va merge şi într-un cantonament montan, cel mai probabil, la Poiana Braşov.

La rândul său, Sorin Frunză a dat asigurări că deși unii cântă prohodul echipei Dacia Unirea, el a dat asigurări că nu va retrograda. Directorul sportiv al clubului brăilean a precizat că atât el cât și Alin Pânzaru au vorbit cu o serie de fotbalişti care doresc să vină la Brăila și echipa va arăta altfel de la anul.

 

Comentarii