Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 28 iulie 2016

PMP BrăilaAstăzi, Partidul Mișcarea Populară a susținut prima conferință de presă după fuziunea PMP cu UNPR, în urma căreia a fost desemnată ca președinte interimar al orgaizației brăilene, deputatul Marioara Nistor, care a ținut și conferința de presă.

Noul președinte al PMP Brăila a spus că fuziunea de la Brăila decurge foarte bine, iar de săptămâna viitoare vor începe discuțiile cu colegii din teritoriu, cărora li se va prezenta noul proiect al PMP.

Vom fi alături de fiecare organizație locală, de fiecare membri și vom face tot ce e posibil pentru a construi  structuri solide. Eu cred că toți colegii noștrii vor înțelege acest lucru și Partidul Mișcarea Populară să devină o forță politică importantă
, a declarat Marioara Nistor.

Președintele PMP Brăila a precizat că PMP are acum grup parlamentar, un număr total de 35 de parlamentari (deputați și senatori) proveniți de la UNPR și 8 parlamentari de la PMP, dar și 44 de primari și 51 de consilieri județeni și 2518 consilieri locali la nivel național.

Marioara Nistor a precizat că Viorel Botea va fi prim-vicepreședinte la nivel județean, iar funcția de secretar general va fi ocupată de Ionel Adetu, care a ocupat această funcție și până acum la PMP, iar funcția de secretar general adjunct va fi ocupată de Carmen Bivolaru, de la fostul UNPR. Comitetul Executiv Județean al PMP Brăila va mai cuprinde 12 vicepreședinți și 12 secretari executivi, proporția fiind egală pentru fiecare din cele două partide care au fuzionat. La organizația municipală a PMP președinte a rămas Coman Sarafolean, cel care a deținut această funcție și până acum la PMP.

 

 

Comentarii