Silviu Mares 17 aprilie 2019

Președintele Pro România Brăila, deputatul Emilia Meiroșu a spus într-o conferință de presă că filiala pe care o conduce are structuri în toate localitățile din județ.

Organizația Brăila a participat cu un număr mare de membri la lansarea candidaților care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute la București.

Alături de Emilia Meiroșu la această conferință de presă au fost prezenți vicepreședintele la nivel național al Pro România, deputatul Mihai Tudose, coordonatorul organizației municipale Laurențiu Coman și consilierul județean Marian Căpățână, coordonatorul pe zona de județ.

Emilia Meiroșu a spus că sloganul pe care organizația Brăila l-a ales pentru aceste alegeri europarlamentare este ”Podul spre Europa”, legat de faptul că Mihai Tudose, candidatul organizației la alegerile europarlamentare pe locul 3 pe liste, este cel care a semnat contractul pentru construcția Podului suspendat peste Dunăre, în ultima zi ca prim-ministru al României.

Comentarii