Silviu Mares 21 iunie 2018

Miercuri, 20 iunie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică, şi cei ai Biroului Rutier, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat pe raza municipiului, pentru  prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică, actele de comerţ  şi circulaţia pe drumurile publice.

Pe timpul activităţilor au fost verificate 16 societăţi comerciale, au fost legitimate 73 de persoane şi au fost oprite în trafic 29 de autovehicule.

Totodată, cu această ocazie, poliţiştii au aplicat şi 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.500 de lei, dintre care 8 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi 6 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Ca măsură complementară, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării un permis de conducere.

Comentarii