Silviu Mares 29 octombrie 2019

În perioada 21 – 26 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului  Ordine Publică au acționat, pe raza municipiului Brăila, pentru prevenirea și remedierea disfuncţionalităților existente în asigurarea securităţii bunurilor şi valorilor deţinute de Clinicile Medicale din municipiu. De asemenea, polițiștii au desfășurat acțiuni și pentru instruirea agenților de securitate cu privire la modul de executare a serviciului, pe linia respectării prevederilor Legii 333/2003 privind privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

În acest sens au fost efectuate 44 de controale tematice la societăți comerciale, instituții publice asigurate cu paza proprie sau agenți de pază din cadrul societăților specializate şi la clinici medicale.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.000 de lei. Dintre sancțiunile aplicate, 7 au fost pentru încălcarea prevederilor Legii 333/2002 privind privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, şi 3 pentru încălcarea normelor H.G. 301/2012.

Comentarii