Silviu Mares 14 septembrie 2018

Începând cu ultimul weekend al lunii septembrie, Brăila va avea un campionat de minifotbal. Inițiatorii acestui proiect, aflat la prima ediție, au declarat că ideea a venit în urma faptului că județul nostru era unul dintre puținele unde nu se organiza un astfel de campionat.

Campionatul se va organiza cu echipe din municipiu, dar și din județ și se va desfășura pe terenul sintetic ”Reset” situat în vecinătatea Liceului cu Program Sportiv. Competiția se adresează în primul rând jucătorilor amatori, care doresc să joace fotbal de plăcere, chiar dacă competiția are și o miză la final, titlul de campioană și posibilitatea de a participa la faza zonală și apoi chiar la faza națională a campionatului de minifotbal.

Loturile echipelor înscrise vor avea în componență maxim 18 jucători, cu vârsta minimă de 18 ani și să nu fie fotbaliști profesioniști, care să joace la echipe de Liga 1 sau Liga 2. În schimb sunt permise înscrierea echipelor care au maxim 3 jucători neprofesioniști de la echipe de Liga 3, iar numărul celor care sunt jucători legitimați la echipe de Liga a 4-a și Liga a 5-a este nelimitat.

Meciurile din campionatul de minifotbal se vor desfășura săptămânal, cu echipe cu cinci jucători de câmp și un portar.

La începutul lunii septembrie a avut loc un turneu amical de minifotbal, dotat cu ”Cupa Dunării” și care s-a dorit un prembul al noului campionat județean de minifotbal.

Marți, 18 septembrie, de la ora 19.00, este programată, la baza sportivă ”Reset”, ședința tehnică a noului campionat de minifotbal, la care sunt invitați să participe reprezentanți ai tuturor echipelor care doresc să se înscrie.

Înscrieri și informații suplimentare la 0734434267 sau 0745814636.

Până acum s-au înscri 4 echipe și mai sunt în discuție alte 12. Sistemul de desfășurare va fi tur-retur, apoi se va juca play-off și play-out, astfel că atât câștigătoarea din play-off, cât și cea din play-out vor fi premiate.

Campioana și eventual vicecampioana vor participa la turneul zonal, iar primele 4 clasate de la fiecare turneul zonal vor participa la turneul final al campionatului național de minifotbal.

Începand cu acest sezon competițional, doar campionatele care vor organiza un sistem competițional de minim 22 de etape pe sezon în prima Divizie vor putea înregistra echipe pentru campionatul regional.
Datele de desfășurare ale Competițiilor naționale din 2019: Campionatele Regionale, Cupa României, Campionatul Național, Campionatul Național al Firmelelor și Instituțiilor și Campionatul Național Old Boys, se vor anunța ulterior.

Comentarii