Silviu Mares 22 decembrie 2017

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii au acţionat, vineri, 22 decembrie a.c., într-o piaţă din municipiul Brăila, pe linia comețului ilicit cu produse agroalimentare.

Cu această ocazie au fost verificaţi patru agenţi economici, fiind aplicate 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Ca măsură complementară, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 350 kg carcasă de vită, 248 kg carcasă de porc, 7 kg pastă de mici și 100 litri de vin, în valoare totală de 11.600 de lei, pentru care nu existau documente de provenienţă.

Cu ocazia verificărilor efectuate la punctul de lucru al unui producător particular, în vârstă de 41 de ani, din Brăila, poliţiştii au constatat că acesta avea expuse la vânzare 350 kg de carcasă de vită și 248 kg carcasă de porc, pentru care nu a putut prezenta documente legale de proveniență.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu suma de 5.000 de lei în conformitate cu prevederile Legii 12/1990, iar bunurile în valoare de 10.800 de lei au fost ridicate în vederea confiscării.

Totodată, a fost depistat administratorul unei societăţi comerciale, în vârstă de 60 de ani, din Brăila, care avea expusă la vânzare vînzare cantitatea de 100 litri de vin fără documente legale de provenință.

Societatea a fost sancționată contravențional cu suma de 5.000 de lei, conform Legii 12/1990, iar bunurile, în valoare de 700 de lei, au fost confiscate.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Comentarii