Silviu Mares 16 iunie 2018

Astăzi, la ora 12.00, a avut loc deschiderea punctului de lucru al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea„ de la Măxineni. La inaugurare au fost prezenți dr. Raed Arafat, Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Daniel-Marian Dragne, Prim-adjunct al inspectorului general IGSU, prefectul județului Brăila Adrian Palade, președintele CJ Brăila Iulian Chiriac și primarul comunei Măxineni, Costel Stroia, Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila Adrian Constantin Glugă, adjunctul inspectorului șef al IJJ Brăila, Iulian Timofei, dar și alte oficialități locale. 

Punctul de lucru Măxineni se află în subordinea Detaşamentului 1 de Pompieri Brăila, iar în cadrul acestuia vor funcţiona o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă de prim ajutor calificat.

Raionul de intervenţie repartizat punctului de lucru cuprinde o suprafaţă de 339,4 kmdin zona de competenţă, este dispus în partea de nord a judeţului până la limita cu judeţul Vrancea, iar subunităţii îi sunt arondate 3 unităţi administrativ-teritoriale, astfel:
– Măxineni, cu localitatea de reşedinţă Măxineni şi satele aparţinătoare: Corbu Nou, Corbu Vechi, Latinu şi Voineşti (populaţia 3163 locuitori şi 1685 gospodării);
– Scorţaru Nou, cu localitatea de reşedinţă Scorţaru Nou şi satele aparţinătoare: Gurguieţi, Pitulaţi şi Sihleanu (populaţia 1349 locuitori şi 689 gospodării);
– Salcia Tudor, cu localitatea de reşedinţă Salcia Tudor şi satele aparţinătoare: Ariciu, Cuza Vodă, Gulianca şi Olăneasca (populaţia 2711 locuitori şi 1326 gospodării).

Tipurile de risc identificate la nivelul raionului de intervenţie sunt:
b)       Riscuri naturale: cutremure de pământ, alunecări şi prăbuşiri de teren,  inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, incendii de vegetaţie, inclusiv la fondul forestier.
c)       Riscuri tehnologice: incendii, accidente, avarii, explozii şi incendii în activităţi de transport rutier, transport şi depozitare produse periculoase, prăbuşiri de construcţii, instalaţii sau amenajări, căderi de obiecte din atmosferă şi din cosmos, eşecul utilităţilor publice, muniţie neexplodată sau nedezactivată rămasă din timpul conflictelor militare.
d)       Riscuri biologice: epidemii, epizootii/zoonoze.

Principalele misiuni ale echipajelor de intervenţie: 
– salvarea şi evacuarea persoanelor, animalelor şi bunurilor materiale;
– limitarea sau înlăturarea, după caz, a consecinţelor situaţiilor de urgenţă;
– evacuarea şi asigurarea măsurilor de protecţie a populaţiei aflate în zonele supuse riscului;
– crearea accesului, degajarea victimelor în cele mai bune condiţii şi cât mai rapid posibil;
– acordarea primului ajutor calificat;
– limitarea propagării incendiilor şi oprirea procesului de ardere;
– limitarea efectelor negative în cazul riscului iminent de prăbuşire a unor construcţii;
– protecţia instalaţiilor şi construcţiilor situate în zonele afectate;
– activităţi de recunoaştere în teren, exerciţii şi informare preventivă a populaţiei.

Această prezentare necesită JavaScript.

Comentarii