Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 20 februarie 2019
Recunoașterea gărzilor personalului medical ca vechime în muncă

Comisia penstru sănătate publică din Senatul României a dat astăzi aviz favorabil pentru modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât gărzile efectuate de personalul din sistemul medical, pentru care s-au plătit contribuții la asigurările sociale, să fie recunoscute ca vechime în muncă și să fie luate în calculul pensiei.

Medicii și asistenții care au efectuat gărzi ar putea să beneficieze, la cerere, de pensionare înaintea vârstei standard, în cuantum direct proporțional cu numărul de ore de gardă efectuate, dar nu mai devreme de vârsta de 57 de ani femeile și de 60 de ani, bărbații. Modificarea legislativă este susținută de deputatul PNL de Brăila Antoneta Ioniță, care spune că orele de gardă ar trebui recunoscute ca vechime în muncă, indiferent dacă acestea sunt prinse în norma de bază sau la norma prin cumul.

Comisia pentru sănătate din Senatul Românie, formată în majoritate din medici, a înțeles că este echitabil ca orele de gardă, pentru care se plătesc contribuții la bugetul asigurărilor sociale, să fie recunoscute ca vechime. În fond, este un timp în care medicul sau asistenta muncește efectiv și nu înțelegem de ce se perpetuează această nedreptate. Este greu de înțeles și de ce ministrul Sănătății, Sorina Pintea, care este medic și care știe ce înseamnă o gardă, nu susține această inițiativă, pe care, de altfel, și majoritatea PSD-UDMR  din Comisia pentru muncă, familie și protecție socială din Senatul României a respins-o și a decis să dea un un raport negativ. Avizul favorabil al Comisiei de sănătate este, însă, o bătălie câștigată, care se adaugă altor bătălii câștigate prin obținerea de avize favorabile de la alte comisii. Sperăm că vom câștiga în final acest război cu opacitatea ministerelor și vom reda personalului medical un drept care i se cuvine”, spune deputatul PNL Antoneta Ioniță.

Potrivit calculelor realizate de asociații profesionale, un medic care efectuează patru gărzi pe lună acumulează peste 2000 de gărzi în decursul activității, ceea ce echivalează cu 4000 de zile lucrătoare, adică aproximativ 15 ani de muncă neluați în calculul pensiei. Există, însă, specialități medicale deficitare, unde medicii și asistentele sunt nevoiți să facă un număr dublu de gărzi, ceea ce duce la apariția sindromului de epuizare profesională, ceea ce poate pune în pericol calitatea actului medical.

Stresul, munca până la epuizare au dus, din păcate, la moartea unora dintre colegii noștri. Statisticile sunt triste: în România, 58 de medici au decedat în gardă în ultimii ani, la o vârstă medie de 51 de ani. Un medic epuizat poate greși un diagnostic sau o terapie, cu efecte asupra pacienților. De aceea, considerăm că se impune recunoașterea gărzilor ca vechime și posibilitatea pensionării anticipate, în paralel cu atragerea tinerilor specialiști în sistem”, explică Antoneta Ioniță.

Comentarii