Video: Remiza cu 8 goluri, intr-un meci de infarct

by Silviu Mares | luni, Aug 14, 2017
Remiza cu 8 goluri, intr-un meci de infarct

Remiza cu 8 goluri, intr-un meci de infarct

Dacia Unirea Brăila și Știința Miroslava au oferit un meci cu multe goluri și răsturnări de rezultat în primul meci al etapei a II-a din Liga a 2-a. A fost un meci cu 3 penalty-uri, șase cartonașe galbene și unul roșu, dar și 8 goluri, câte patru în fiecare poartă, iar scorul final a fost 4-4 (2-2). 

Gazdele au deschis scorul în minutul 3 prin Alexandru Marin, dintr-o fază suspectă de offsaid. Portarul Avram a degajat din propria jumătate, iar Marin a pleat de la 40 de metri în urmărirea mingei, dintre Lazăr și Ivan. Logofătu a ezitat să iasă și atacantul gazdelor a trimis din 12 metri în poartă, 1-0.

În minutul 17 Bucur a fost faultat în careul advers, iar Costel Roșu a transformat lovitura de la 11 metri dictată de arbitru, deși portarul gazdelor a ghicit colțul în care a șutat golgheterul brăilenilor. În minutul 20, Bucur i-a pasat în diagonală lui Robert Roșoagă aflat în careul oaspeților, iar mijlocașul brăilenilor a driblat un fundaș și a marcat cu un șut la colțul lung aducându-și echipa în avantaj. La scorul de 2-1 pentru Dacia Unirea, Olimpiu Bucur a trimis mingea în poartă, dar arbitrul a anulat golul pe motiv de offsaid. În loc de 3-1 a fost 2-2, tot în urma unei decizii eronate a arbitrului. La un duel umăr la umăr în careul nostru, Căinari a căzut arbitrul a dictat penalty și Ovidiu Tacutanu a transformat, cu un șut în stânga portarului Logofătu, restabilind egalitatea în minutul 30. Până la pauză brăilenii s-au mai apropiat periculos de poarta adversă, dar scorul a rămas 2-2.

În minutul 57 gazdele au reușit să înscrie și să revină la conducere pe tabela de marcaj, cu un gol marcat cu capul de Andrei Chindriș, venit din spate, în urma unei lovituri libere din lateral dreapta. Doar 3 minute s-au bucurat gadele de avantaj. În minutul 60 Cubleșan a trecut pe partea stângă de fundașul gazdelor și a centrat în fața porții, iar Olimpiu Bucur a trimis mingea în poartă din 6 metri.

În minutul 89, Paul Cubleșan și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor. Iosofache i-a trimis o pasă în adâncime mijlocașului brăilenilor, acesta a profitat de o greșeală a fundașului central al gazdelor și a lobat de la 17 metri peste portar în plasă, în ciuda intervenției portarului la jucătorul brăilenilor, în urma căruia a primit și cartonaș galben. Când toată lumea se aștepta ca meciul să se termine cu victoria brăilenilor, în minutul 90+2 Lazăr a încercat să protejeze o minge în careu pentru a o prinde Logofătu, dar un atacant al gazdelor i-a luat fața și fundașul brăilenilor l-a faultat în careu. Penalty și încă un cartonaș galben pentru Gabriel lazăr, care a fost astfel eliminat.  Ovidiu Tăcuțanu a transformat și acest penalty, trimițând în stânga portarului și a stabilit scorul final, 4-4 (2-2).

Dacia Unirea Brăila: Logofătu – Al. Niță (min. 71 Ed. Oprea), G. Lazăr, L. Ivan, C. Mihai – Stănciulescu, Covaciu (min. 60 G. Iosofache) – Roșoagă (min. 82 C. Ciucureanu), Cubleșan – C. Roșu, O. Bucur. Antrenor: Alin Pânzaru.

Ştiinţa Miroslava: Avram – Cerneuţanu, Mateciuc, Tăcuţanu, Maxim – Chindriş, Căinari (30 Izmană), Ed. Sandu (58 Asăvoaei) – Corban (45 Viorică), Marin, Taciuc. Antrenor: Cristi Ungureau.

Am făcut un joc foarte bun, în care am controlat jocul în proporție de 75%, dar pe cât de bine am jucat în atac pe atât de slab am jucat în apărare, unde am primit foarte ușor goluri și am lăsat spații adversarilor. Este o mare discrepanță între atac și apărare. Am mai avut un gol anulat la scorul de 2-1, iar dacă făceam 3-1 alta era soarta meciului
, a declarat Alin Pânzaru la finalul jocului.

Comentarii