office 10 decembrie 2012
Rezultate finale alegeri parlamentare Braila 2012: USL – 65,5%, PP-DD – 19,4%, ARD – 11,1%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare Braila 2012: USL – 65,5%, PP-DD – 19,4%, ARD – 11,1%
Rezultate finale alegeri parlamentare Braila 2012: USL – 65,5%, PP-DD – 19,4%, ARD – 11,1%

USL a castigat la Braila toate cele sapte mandate de parlamentari, doua de senatori si cinci de deputati, cu un scor de 65,5%, fiind urmata de PP-DD cu 19,4% si ARD cu 11,1%, potrivit rezultatelor finale prezentate de Biroul Electoral Judetean.

La Senat, USL a obtinut 82.861 voturi (65,9%), PP-DD – 24.895 (19,8%), iar ARD 13.502 (10,7%), iar la Camera Deputatilor: USL – 80.758 voturi (64,2%), PP-DD – 23.983 voturi (19%), iar ARD – 14.496 voturi (11,5% ).

Colegiul 1 Senat a fost castigat de Ion Rotaru (senator PSD in functie, aflat la al doilea mandat), care a obtinut 65% (44.716 voturi), urmat de Marius Necula (PP-DD) cu 17,8% (12.291 voturi) si Lucian Ivan (ARD) cu 12,6% (8.707 voturi).

Pe Colegiul 2 Senat castigator a iesit Catalin Boboc (PNL – vicepresedintele CJ) cu 66,9% (38.145 voturi), urmat de Mihai Danut (PP-DD) cu 22,1% (12.604 voturi) si Mihail Stefanescu (ARD) cu 8,4% (4.795 voturi).

Colegiul 1 Camera Deputatilor a fost castigat de Petrea Dorin Silviu (consilier local UNPR) cu 65% (11.897 voturi), urmat de Gabriel Musceleanu (PP-DD) cu 15,9% (2.918 voturi) si Marian Fusea (ARD) cu 14,2% (2.615 voturi).

Colegiul 2 Camera Deputatilor a fost castigat de Vasile Varga (consilier local PNL) cu 58,9% (17.051), urmat de Alexandru Nazare (ARD) cu 19,9% (5.771 voturi) si Sorin Ovidiu Balan (PP-DD) cu 15,5% (4.486 voturi).

Colegiul 3 Camera Deputatilor a fost castigat de Marian Dragomir (consilier local PSD) cu 64,9% (20.705), urmat de Marioara Nistor (PP-DD) cu 19,1% (6.111 voturi) si Daniel Mitrofan (ARD) 10% (3.204 voturi).

Colegiul 4 Camera Deputatilor a fost castigat de Mihai Tudose (deputat PSD in functie, aflat la al patrulea mandat) cu 67,3% (14.559 voturi), urmat de George Cadar (PP-DD) cu 20,8% (4.508 voturi) si Silviu Bulgaru (ARD) cu 6,6% (1.439 voturi).

Colegiul 5 Camera Deputatilor a fost castigat de Cristian Rizea (deputat PSD in functie, aflat la al doilea mandat) cu 66,2% (16.546 voturi), urmat de Costica Cojea (PP-DD) cu 23,8% (5.960 voturi) si Marius Terzea (ARD) cu 5,8% (1.467 voturi).

In conditiile in care USL a obtinut toate cele sapte colegii, potrivit legii, celor sapte parlamentari ar trebui sa li se adauge la redistribuire un numar de parlamentari egal cu scorurile obtinute de celelalte partide parlamentare, in cazul nostru PP-DD si ARD. PP-DD se afla la Braila pe locul al doilea dupa USL, iar ARD ocupa pozitia a treia.

Conform rezultatelor de la Senat, unde PP-DD a obtinut 19,8% – adica un rest de 0,39 pentru un mandat plin de senator, iar ARD a avut 10,7% – adica un rest de 0,21, la Braila nu ar fi cazul sa se vorbeasca despre dublare vreunui mandat de senator.

La Camera Deputatilor, unde PP-DD a avut 19% – ceea ce inseamna un rest de 0.99 dintr-un mandat intreg de deputat, iar ARD a avut 11,5% – adica un rest de 0,57, putem vorbi sigur de un mandat de deputat pentru PP-DD, in persoana Marioarei Nistor, care a avut cel mai mare numar de voturi din partid – 6.111, si cu sansa un mandat de deputat pentru ARD, respectiv pentru Alexandru Nazare, care a obtinut cele mai multe voturi din ARD – 5.771.

Judetul Braila a avut o prezenta la urne de 43,89% si ocupa locul 13 pe tara in ceea ce priveste numarul de alegatori care si-au exprimat dreptul de vot, in mediul urman procentul fiind de 43,93%, iar in cel rural de 43,80%.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.