Silviu Mares 2 noiembrie 2017
S-a rezolvat, nu se poate. Nu se mai repara nici un drum judetean anul acesta

Președintele Cj Brăila, Iulian Chiriac, a anunțat astăzi că licitația pentru repararea drumurilor județene a fost contestată și astfel este puțin probabil ca an. Chiriac a spus că deși ar fi vrut ca de la 1 noiembrie să poată începe măcar amplicarea de plombe asfaltice pe unele drumuri județene, termenele se pot prelungi și nu crede că anul acesta se va mai putea face ceva.

Cu părere de rău, avem contestații. Din punctul meu de vedere, am spus că dacă nu semnăm contractul la 1 noiembrie, anul acesta este perimat. Speram ca până la sfârșitul anului să avem un câștigător, astfel încât după ce va trece iarna, din luna martie, să fim efectiv pe drumurile județene.

Am vorbit cu parlamentarii PSD pentru a accelera și a reuși în Parlament să schimbe aceasta Lege a achizițiilor, pentru că ea este singura care ne blocheaza pe anumite spețe și mai ales pe tot ce înseamnă achiziții pe drumurile județene, pe partea de infrastructură, pe obiectivele mari, să fie pe legislații mult mai simpliste, astfel încât să putem demara si sa nu suferim cu totiia spus Chiriac.

Președintele CJ Brăila a spus că anul acesta nu s-a lucrat la repararea drumurilor județene decât pe contractele de anul trecut, unde erau în garanție de execuție pe șase luni sau un an și a fost nevoie să se intervină.

”Nu s-a lucrat efectiv pe niciun segment de drum județean în afara celor aflate în garanție unde am descoperit erori de execuție, fiindcă nu am avut contract. Am sperat că prin acest contract cadru putem reuși. Eu speram ca din luna august să avem acest contract, dar uitați că am ajuns în noiembrie și nici în noiembrie nu e adjudecat, din cauza unor contestații”, a mai spus șeful CJ Brăila.

Chiriac a spus că după rezolvarea contestațiilor contractul care se va semna va avea o durată de doi ani.

Comentarii