Cine mai face astazi deosebirea intre bine si rau, intre Diavol si Dumnezeu, intre lucrarea plina de har si cea a interesului si profitului financiar? Icoane facatoare de minuni, pustnici plini de har divin, bioenergeticieni, amestec de paganism si sfintenie, descantatoare si vrajitoare… Anticristi pe care insasi Biserica ii tolereaza, sarlatani care isi gasesc adeptii in randul oamenilor disperati, ce au nevoie de un semn, de o raza de speranta, de o vindecare. Lumea este sufocata de “miracole” inventate, de profanatori de Dumnezeu.
Exista chiar preoti carora li se atribuie faima de oameni cu har, sfatuitori desavarsiti, specialisti in demonologie, clarvazatori, insa Biserica se dezice de acestia, pe care ii proclama drept escroci.
Se spune ca vindecarea autentica, sufleteasca si trupeasca deopotriva, asadar, o da numai Dumnezeu. Parintii Bisericii ne invata ca “nu putem obtine vindecarea, fara Dumnezeu. Orice incercare de vindecare fara harul lui Dumnezeu Cel iubitor de oameni este un esec din start, o iluzie desarta”.
Vindecarea omului prin purificare (inlaturarea a ceea ce e rau) si spiritualizare (dezvoltarea a ceea ce bun) vine ca un dar de la Dumnezeu.
“Cusca” sfantului
Pare o cusca dintr-o menajerie de animale salbatice. Este “ascunsa” printre sutele de morminte din Cimitirul “Sf. Constantin”. Un gropar cu un aer misterios, ne indruma spre mormantul “Sfantului Marinica”. Ne spune ca Marinica vindeca si dupa moarte, de aceea este pelerinaj, de doua ori pe an, la mormant. O data, de ziua de nastere si o data, in ziua mortii sale. Marinica este protejat de aceasta ingradire de fier, curiosii nu pot atinge crucea care-i sta la capatai, cateva buchete de flori, depuse drept multumire de cei “vindecati” in mod miraculos… Se spune ca exista o persoana care are cheia de la “marchiza” lui Marinica. O calugarita misterioasa este singura care deschide, din cand in cand, pentru a face curat inauntru, in mica “ascunzatoare”. Groparul pare “incitat” de subiect si ne destainuie ca zilnic oamenii vin aici sa ingenuncheze si sa se roage la mormant, unii plang si se vindeca ca prin minune, dupa doar cateva saptamani. “Dac-ati sti, domnule, cati s-au vindecat! Trebuie doar sa crezi… A fost un sfant, si, cat a trait, a facut numai bine”. Suspiciosi, plecam… in urma noastra, groparul saruta cu piosenie gardul mormantului…
Biserica se dezice…
Cu cativa ani in urma, intr-o discutie cu preotul Gheorghe Marinescu, Protopopul Brailei, acesta a spus ca povestea “Sf. Marinica” din Cimitirul “Sfantul Constantin” este o inventie locala si ca asa-zisele puteri de vindecare sunt doar presupuneri: “Biserica Ortodoxa se detaseaza clar de acest gen de speculatii. Este o inventie a oamenilor, care nu stiu ca, pentru a fi declarat sfant, trebuie sa i se analizeze viata, sa se stie ce lucruri bune sau rele a facut. Acest “Frate Marinica” e mort de mult, dar nu face minuni”.
Pe scurt, povestea lui Marinica
Dupa spusele oamenilor, acesta a trait in perioada 1920-1990, iar la varsta batranetii acesta s-a imbolnavit foarte tare fiind imobilizat in pat. Chiar si asa pentru a ajunge in lacasul sfant la slujbe, Marinica cerea sa fie transportat pe brate la biserica de oameni. Ducea o viata de pustnic, de ascet, insa nu exista dovezi clare, palpabile ale vreunui miracol facut de el. Traia din mila celorlalti, care, crezandu-l sfant, ii aduceau “plocoane” drept multumire, un dumicat de paine, un banut, o farfurie cu mancare. Oamenii l-au ridicat “in rang”, crezand, probabil, ca e suficient sa traiesti izolat de ceilalti, pentru a fi declarat sfant.
Asadar, exista mai multe feluri de inselaciune si mai multe tipuri de profitori. Marinica a fost, probabil, un fanatic religios, un ascet, un izolat, care nu a profitat dupa nimeni, doar de Duhul Sfant.
Faptul ca a avut si are inca multi, prea multi adepti, dovedeste ca naivitatea umana nu cunoaste margini. Unii cred in spiritul lui din disperarea problemelor, altii din prostie. in ambele situatii, motivatia este aceeasi. Oamenii au nevoie de semne divine, de dovezi miraculoase, de credinta si speranta ca, intr-o buna zi, se vor vindeca, trupeste si sufleteste.
Substratul religios al povestii “Fratelui Marinica” este unul foarte fin, abia sesizabil… Evlaviosii trebuie sa deschida bine ochii, urechile si sufletul, pentru a vedea cu adevarat ceea ce este dincolo de aceste speculatii pagane si dincolo de gratiile cu care este incojurat “Sfantul”. Nascut intr-o luna de decembrie pe data de 6, a anului 1929, acest om moare tot iarna pe 27 decembrie 1990, la trei saptamani dupa data nasterii. Dupa 21 ani, la mormantul lui fie ca este ziua de nastere sau de deces, fie ca este sarbatoarea mortilor sau alta sarbatoare religioasa zeci si chiar sute de oamenii din Braila, dar si din tara, vin aici pentru a se ruga, a aduce o multumire celui care “i-a ajutat” spiritual chiar si moral. Si totusi “Sfantul”, a fost un simplu om!