Silviu Mares 10 iulie 2018

Regulile de circulaţie pe drumurile publice, stabilite de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi de Hotărârea Guvernului României nr.1391/2006 trebuie cunoscute şi respectate de toţi participanţii la trafic, indiferent că sunt conducători auto, pietoni sau conducători de vehicule cu tracţiune animală.

În mediul rural, o categorie importantă de participanţi la trafic o constituie conducătorii de atelaje. Aceştia, pe fondul nepăsării faţă de regulile pe care ar trebui să le respecte atunci când circulă pe drumurile publice şi, deseori, al consumului de băuturi alcoolice, ajung să fie implicaţi în accidente rutiere grave.

Cel mai recent caz înregistrat este al unui bărbat de 47 de ani din comuna Tufeşti care, în data de 07.07.2018, aflându-se sub influenţa alcoolului, a condus o căruţă şi a produs vătămarea corporală a unui bătrân de 74 de ani, aflat şi el în vehicul. Bătrânul rănit stătea deasupra baloţilor de paie cu care era încărcată căruţa, iar la intrarea pe un drum judeţean de pe un drum de pământ, din cauza balansării încărcăturii, a căzut pe carosabil, suferind fracturi.

Ce trebuie să ştie conducătorii de atelaje:

– că sunt interzise accesul şi deplasarea vehiculelor cu tracţiune animală, pe drumurile naţionale, în municipii şi pe drumurile la începutul cărora există indicatoare de interzicere a accesului.

– că, pe drumurile pe care le este permis accesul, vehiculele cu tracţiune animală trebuie să fie conduse pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile.

– că atelajul trebuie să fie dotat cu: două dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare albă, în faţă şi două dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare roşie în spate, montate cât mai aproape de marginile exterioare ale vehiculului.

– că, pentru a fi observat pe timpul nopţii, atunci când plouă torenţial, ninge abundent sau este ceaţă densă ori în alte condiţii meteorologice care reduc vizibilitatea, vehiculul cu tracţiune animală trebuie să fie dotat în plus, în partea laterală stângă, cu cel puţin o lumină de culoare albă sau galbenă, situată mai sus de nivelul roţilor.

– că trebuie să aplice pe harnaşamentul animalului trăgător materiale reflectorizante pentru ca acesta să fie văzut cu uşurinţă de către ceilalţi participanţi la trafic;

– că trebuie să aibă montate plăcuţele cu numărul de înregistrare în locuri unde sunt în permanenţă vizibile, una pe partea stângă şi una la partea din spate a vehiculului.

Care sunt obligaţiile căruţaşului:

– să aibă asupra sa actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul montate plăcuţele cu numărul de înregistrare;

– să nu conducă vehiculul când se află sub influenţa alcoolului, a produselor sau substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora;

– să conducă animalele astfel încât acestea să nu constituie un pericol pentru el şi ceilalţi participanţi la trafic;

– de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă, să nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante şi fără ca vehiculul să aibă în partea din faţă un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roşie, amplasate pe partea laterală stângă;

– să semnalizeze schimbarea direcţiei de mers cu braţul şi să se asigure că din faţă sau din spate nu circulă vehicule cărora le poate pune în pericol siguranţa deplasării;

– să nu oprească sau să staţioneze pe partea carosabilă a drumului public;

– pe timpul opririi sau staţionării pe acostament ori în afara părţii carosabile, să lege animalele astfel încât acestea să nu poată intra pe partea carosabilă;

– să nu pătrundă pe drumurile modernizate sau pietruite cu roţile vehiculului murdare de noroi;

– să nu transporte în vehicul persoane care stau în picioare.

Pentru încălcarea de către căruţaşi a normelor stabilite pentru circulaţia pe drumurile publice sancţiunea este amendă de la 1305 la 2900 lei. Mai mult decât atât, dacă în urma nerespectării acestor norme, o persoană a fost rănită, căruţaşul va răspunde pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, riscând, în funcţie de gravitatea rănilor suferite de victimă, pedeapsa cu închisoarea de până la 3 ani sau amendă.

Însă, cel mai important lucru este conştientizarea de către conducătorii de atelaje a faptului că nerespectarea acestor reguli îi expune la riscul de a fi accidentaţi grav şi chiar de a-şi pierde viaţa.

O serie de măsuri de precauţie trebuie să îşi ia şi pasagerii din vehiculele cu tracţiune animală. Aceştia nu trebuie să urce într-un astfel de atelaj în situaţia în care conducătorul a consumat băuturi alcoolice, să nu stea în picioare sau deasupra încărcăturii şi să coboare dacă se simt în pericol datorită modului în care căruţaşul conduce animalele.

Comentarii